- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (01.07.2013, 14:29)
- Diana Pârvulescu
Al Pacino recunoaşte că a apelat la alcool pentru a face faţă celebrităţii
Actorul american Al Pacino a dezvăluit că a apelat, la începutul carierei sale, la alcool, pentru că a simţit că nu are un sprijin din partea familiei pentru a face faţă celebrităţii.
Urmărește
549 afișări
Al Pacino (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Al Pacino spune că a început să bea în momentul în care a devenit faimos, pentru că nu a avut un sprijin din partea familiei. Actorul mai spune s-a simţit devastat când mama sa, Rose, a murit, pe când el avea doar 22 de ani, şi în aceeaşi perioadă, a decedat şi bunicul său, astfel încât, după ce a jucat în "Naşul/ The Godfather", a început să bea, pentru că nu exista nimeni care să aibă grijă de el, informează contactmusic.com.
Într-un interviu acordat publicaţiei The Sun, actorul american a spus: "Cunosc persoane care au în viaţa lor suportul necesar pentru a fi capabili să se descurce cu faima. Numai că eu nu am avut parte de un astfel de lucru". ''Începusem să beau din ce în ce mai mult. Există un termen în ceea ce priveşte consumul de băutură când spui că ai atins limita. Eram aproape. Eram într-o spirală descendentă. Aşa că m-am alăturat celor de la Alcoolicii Anonimi pentru o perioadă", a mai spus vedeta.
Al Pacino regretă că mama sa nu a ajuns să vadă succesul de care s-a bucurat. El a declarat: "Când aveam 11 - 12 ani, copiii vecinilor începuseră să îmi spună «actorul». Pretindeam că semnez autografe cu numelui lui Sony Scott. Dacă mama s-ar întoarce (din morţi, n.r.), ar trebui să o rog să stea jos şi să-i pun o compresă cu apă rece pe frunte, pentru că ar fi şocată să vadă unde am ajuns".
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Al Pacino, în vârstă de 73 de ani, este laureat al unui premiu Oscar, în 1993, pentru rolul din filmul "Parfum de femeie", şi nominalizat la alte şapte trofee ale Academiei de film americane. Al Pacino a apărut în ultimii ani în filme precum "Crime justificate" (2008), alături de Robert de Niro, şi în "Ocean's Thirteen - Acum sunt 13" (2007).
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe