„Marţi, după Crăciun”, printre cele mai bune 50 de filme din 2011

Publicat: 28 12. 2011, 18:11
Actualizat: 06 11. 2012, 16:59

Cel mai recent lungmetraj al lui Radu Muntean se află în compania unor pelicule semnate de Steven Spielberg – „Calul de luptă/ War Horse”, Wim Wenders – „Pina”, Terrence Malick – „Pomul vieţii/ The Tree of Life” şi Woody Allen – „Miezul nopţii în Paris/ Midnight in Paris”, în acest clasament al revistei americane. Filme din peste 12 ţări au fost selectate de editorii Paste.

Publicaţia apreciază că filmul lui Muntean este „un studiu clinic al unei aventuri extraconjugale”, care are mai puţine scene decât un film obişnuit, dar fiecare dintre acestea este plină de „detalii grăitoare şi tensiune crescândă”.

„Fără a trece vreun moment peste perspectiva asumată, Muntean analizează îndeaproape fiecare personaj implicat în căsnicia trădată, prezentând dorinţa, pasiunea, ruşinea, suspansul şi furia. Actorii minunaţi din distribuţie susţin interpretări sincere pe parcursul unor scene lungi, nemiloase. «Marţi, după Crăciun» nu îşi judecă niciodată personajele, ci le urmăreşte de-a lungul unui drum în care fiecare este întâmpinat de un amestec diferit de plăcere şi suferinţă”, potrivit prezentării semnate de Jeremy Matthews.

Lungmetrajul „Marţi, după Crăciun” a mai fost inclus, în decembrie, în Top 30 al celor mai bune filme ale anului 2011 alcătuit de criticul Hollywood Reporter Todd McCarthy.

„Marţi, după Crăciun” spune povestea lui Paul Hanganu (Mimi Brănescu), care este căsătorit cu Adriana (Mirela Oprişor) de zece ani. Au împreună o fetiţă, o maşină, un apartament şi, aparent, o relaţie fericită. De şase luni, Paul are o relaţie extraconjugală cu Raluca (Maria Popistaşu), un medic stomatolog în vârstă de 27 de ani. Bărbatul, care se chinuie să găsească timp pentru Raluca, familie şi goana după cumpărături, hotărăşte să-şi ducă fiica la dentist încă o dată înainte de Crăciun. O schimbare neaşteptată în programul Adrianei le aduce pe cele două femei în aceeaşi încăpere pentru prima oară. Întâlnirea îl obligă pe Paul să ia o decizie dificilă.

Din distribuţia filmului mai fac parte Dragoş Bucur, Adrian Văncică, Victor Rebengiuc şi Silvia Năstase.

Lungmetrajul „Marţi, după Crăciun” a fost selectat la Festivalul de Film de la Cannes de anul trecut, în competiţia Un Certain Regard.