- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (09.04.2009, 14:33)
Albumul "Thriller", al lui Michael Jackson - cel mai bun material discografic
Cel mai bine vândut album din lume, "Thriller" (1982), al cântăreţului american Michael Jackson, a fost desemnat şi cel mai bun material discografic al tuturor timpurilor, în urma unui sondaj organizat de postul MTV, obţinând o treime din totalul voturilor, informează femalefirst.co.uk.
![Imaginea articolului Albumul "Thriller", al lui Michael Jackson - cel mai bun material discografic](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/4728/4189268/2/thriller.jpg?width=560)
Albumul "Thriller", al lui Michael Jackson - cel mai bun material discografic
Vorbind despre "Thriller", produs de legendarul Quincy Jones, care include, totodată, unele dintre cele mai cunoscute piese ale lui Michael Jackson, precum "Billie Jean", "Beat It" şi "The Girl Is Mine", Trevor Nelson, prezentatorul emisiunii "MTV Base", a declarat: "Nu cred că va mai exista vreodată un alt album precum acesta în istoria industriei muzicale".
"Nu cred că va mai exista vreodată o colaborare atât de reuşită între un producător şi un cântăreţ, între un compozitor şi sensibilitatea unui artist pop. Ţinând cont de felul în care oamenii cumpără albume în prezent, nu va mai exista niciodată un album care să vândă atât de multe copii", a adăugat Trevor Nelson.
Acest top a fost alcătuit de experţi din industria muzicală, de artişti şi de directorii celor trei posturi muzicale majore din Marea Britanie: MTV2, VH1 şi MTV Base.
Peste 40.000 de telespectatori au participat la acest sondaj, votând albumul lor preferat dintr-o listă ce conţinea 26 de titluri, lansate pe piaţă din 1981 şi până în prezent.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=4189268&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe