Cinci câini au fost antrenaţi special pentru a lucra în cadrul Universităţii Middlexsex, din Marea Britanie, cu scopul de a ajuta studenţii să depăşească momentele de stres din timpul examenelor. Patrupedele adorabile au primit şi legitimaţii care atestă apartenenţa lor la universitate.
Animalele au devenit ”asistenţi canini de predat” şi vor lucra ”mult” pentru a spori starea de bine a studenţilor, scrie BBC.
”Poţi să simţi deja cum scade nivelul de stres. Este uimitor şi suntem foarte încântaţi să lucrăm (cu câinii) şi să mărim echipa. Este greu de descris ce impact are un câinie care stă alături de elevi în timpul cursurilor. Nu am crezut că proiectul poate să aibă un asemenea succes”, a declarat Fiona Suthers, şef în cadrul administraţiei universităţii.
Fiona Suthers a mai adăugat că toţi câinii recrutaţi au primit antrenament special şi au fost testaţi pentru a vedea dacă au temperamentul potrivit.
Iniţiatia de la Universitatea Middlesex a fost lăudată şi de Ministrul Educaţiei, Damian Hinds, care afirmă că mai multe şcoli ar trebui să aibă asemenea câini.