- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (14.10.2007, 14:18)
Alexandru Papadopol şi Ioana Ginghină s-au căsătorit
Ioana Ginghină şi Alexandru Papadopol, vedetele postului Acasă TV, s-au căsătorit religios, sâmbătă, la eveniment fiindu-le alături familia şi prietenii apropiaţi.

Alexandru Papadopol şi Ioana Ginghină s-au căsătorit
Ioana şi Alexandru au fost extrem de emoţionaţi odată ajunşi în faţa altarului, unde mireasa nu şi-a putut stăpâni lacrimile. "Trebuie să recunosc că am plâns de emoţie; aceste lacrimi au fost de bucurie şi în momentul acesta nu îmi doresc mai mult decât am deja. De data aceasta, la cununia religioasă, i-am avut lângă noi doi pe toţi cei dragi şi trebuie să recunosc că a fost unul dintre cele mai fericite momente ale vieţii mele", a mărturisit Ioana.
Printre cei peste 130 de invitaţi care au fost alături de miri pentru a sărbători evenimentul s-au numărat Răzvan Fodor, cavalerul de onoare, Adela Popescu, Diana Dumitrescu, Raluca Tătaru - domnişoare de onoare alături de sora Ioanei -, Tora Vasilescu, Elvira Deatcu, Virginia Rogin, Adriana Nicolae, Carmen Tănase, Dana Rogoz, Octavian Strunilă, Alin Panc, Iura Luncaşu, Bebe Cotimanis, Oliver Toderiţă, Dan Bordeianu, Dragoş Bucur şi Dana Nălbaru.
Mireasa a fost furată de un grup din care au făcut parte Adela Popescu, Adriana Nicolae şi Diana Dumitrescu, ultima negociind cu mirele înapoierea Ioanei. În urma negocierilor, preţul miresei a constat într-o poezie spusă de Alexandru, o melodie cântată de Răzvan Fodor şi un dans al mirilor.
Cei doi soţi vor merge în luna de miere la începutul anului viitor, la Viena.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:57
LIVE TEXT Oficial! Călin Georgescu este inculpat. Procurorii anunţă punerea în mişcare a acţiunii penale. Acuzaţii grave / El a fost pus sub control judiciar / Ce interdicţii are Călin Georgescu / Magistrat cercetat în dosarul lui Călin Georgescu
-
ieri, 22:55
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1099. Trump se va întâlni cu Zelenski pe 28 februarie la Washington pentru un acord important privind mineralele / Polonia va adapta toate aeroporturile civile pentru utilizare militară / Oficialii Departamentului de Stat doresc să deblocheze ajutorul SUA pentru Ucraina / Polonia va transfera Ucrainei încă 5.000 de terminale Starlink