- Home
- Life-Inedit
- BUZĂU, (22.03.2012, 20:19)
"Amprente în versuri", volum de poezii lansat de poliţiştii buzoieni
Poliţiştii buzoieni au lansat, joi, un volum de poezii intitulat "Amprente în versuri", operele fiind scrise de angajaţii IPJ Buzău, între care adjunctul comandantului unităţii, comisarul şef Laurenţiu Pantazi, în timpul manifestării poliţiştii recitând chiar câteva dintre creaţiile reprezentative.
Urmărește
578 afișări
"Amprente în versuri", volum de poezii lansat de poliţiştii buzoieni (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
În timpul lansării albumului de poezii, poliţiştii ale căror poezii au fost publicate în volumul "Amprente în versuri" au recitat câteva dintre creaţiile cele mai reprezentative, iar un ofiţer din cadrul inspectoratului chiar a pus pe ritmuri muzicale versurile, interpretând în plus, vocal şi la chitară, poezii scrise de Adrian Păunescu şi Grigore Vieru.
Gheorghe Petcu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, cel care a scris prefaţa albumului de poezie al poliţiştilor buzoieni, menţionează:
"Sunt încântat să dau cuvântul înainte unor poeţi - poliţişti. Aceasta nu ar fi nimic. Extraordinar este că şi mascaţii scriu. Şi nu oricum: de la mascatul Otilia Dragomir, la şeful Serviciului de Intervenţie Rapidă, domnul Mihai Tărtăreanu. Să nu uităm Serviciul Poliţiei Rutiere, care are un reprezentant de seamă, pe doamna Gina Zaharia, primul scriitor de romane poliţiste din judeţul Buzău, dar şi o romantică incurabilă, după cum se vede din: «Romanţă pentru mine»: «Am aşteptat, pe-o frunză de pelin/cu sufletul pictat în flori de crin/să plece Luna în colind la Care/Şi să pornim de mână la plimbare». Ei, o demnă urmaşă a lui Minulescu".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Coreea de Sud va discuta cu Kievul despre transferul soldaţilor nord-coreeni capturaţi
-
Liderul Transnistriei vizitează Moscova în contextul crizei energetice
-
Premierul Franţei: Trebuie să rămânem fermi în faţa „noii dezordini mondiale” întruchipate de Musk
Referindu-se la Otilia Dragomir, singura femeie din rândul poliţistilor-mascaţi din IPJ Buzău, Gheorghe Petcu a spus:
"Am citit la Otilia Dragomir, un mascat ce scrie versuri, poezia: «Teamă de sine: Eşti atât de aproape/încât te ating/dar mult prea departe /să te pot simţi». Acum nu ştiu dacă versurile sunt adresate iubitului care este aproape sau infractorului care este departe....dar care va fi prins".
Otilia Dragomir este singurul poliţist-mascat femeie din cadrul IPJ Buzău, "Cu şi fără mască" fiind doar una din poeziile sale:
"Sunt ochii mei puţin mai calzi decât de obicei/azi nu pot masca/mi-e prea greu să mă prefac/e mai uşor să-ţi zâmbesc.../prea sincer zâmbet? prea deschis? vai, nu! Unde mi-e masca? Tu! Ai sfărâmat-o în bucăţi? de ce? Eu vreau s-o port/ e mai comod....sau nu?".
Printre semnatarii poeziilor adunate în volumul "Amprente în versuri" se numără şi adjunctul comandantului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, comisar şef Laurenţiu Pantazi, una din poeziile sale fiind "Primăvara nouă":
"Iată că a venit Primăvara-minune neîntâmplată de un an! Iată-te şi pe tine, cum pleci-minune ce nu mi te vei mai întâmpla pe veci! Ce caldă-i primăvara nouă, iar noi cei vechi-ce reci".
Laurenţiu Pantazi a publicat prima dată înainte de a intra în Poliţie când Adrian Păunescu i-a publicat în revista ”Flacăra" două poezii, în rubrica rezervată debutanţilor. Poliţistul, adjunct al comandantului IPJ Buzău, scrie şi acum, fără ca versurile să fie inspirate din lumea interlopilor sau a infractorilor, dar nici nu creează o imagine romanţată a lumii poliţiştilor.
De altfel, Gheorghe Petcu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, cel care a scris prefaţa albumului lansat de poliţiştii buzoieni scrie că este un volum de poezii "plin de metafore şi sentimente, de sonorităţi armonioase pline de romantism, de melancolie, ce confirgurează personalităţile autorului!"
"Nu ai zice că sunt poliţişti!", mai scrie Gheorghe Petcu.
Citește pe alephnews.ro: Trăim mai mult, dar mai prost. Speranța de viață în România a ajuns la 75,1 ani. Vârsta medie până la care trăim sănătos este de 59 de ani
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cu cât se vinde o monedă de 5 lei pe OLX, în 2025. Poate fi o „comoară” pentru colecționari!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:46
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1056. Coreea de Sud va discuta cu Kievul despre transferul soldaţilor nord-coreeni capturaţi / NATO lansează o operaţiune navală pentru protejarea infrastructurii din Marea Baltică / Un nou atac cu dronă a avariat o instalaţie industrială din regiunea Saratov din Rusia
-
ieri, 22:42
Tudorel Toader: Eu cred că ar trebui să poată candida Călin Georgescu