Amy Winehouse a consultat o echipă de avocaţi specializaţi în divorţuri (Video)

Cântăreaţa britanică Amy Winehouse s-a întâlnit, joi, cu o echipă de avocaţi pentru a pune la punct detalii legate de divorţul său de Blake Fielder-Civil, informează thesun.co.uk.

Urmărește
25 afișări
Imaginea articolului Amy Winehouse a consultat o echipă de avocaţi specializaţi în divorţuri (Video)

Amy Winehouse a consultat o echipă de avocaţi specializaţi în divorţuri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Winehouse, în vârstă de 25 de ani, internată, în prezent, într-o clinică londoneză în urma unei reacţii adverse provocate de un medicament pe care îl ia pentru a înlocui drogurile, i-a cerut tatălui ei, Mitch, să organizeze întâlnirea cu avocaţii.

Surse apropiate artistei britanice au declarat că aceasta se simte ameninţată, după o ceartă violentă avută la telefon cu soţul ei, Blake Fielder-Civil.

Blake, internat şi el pentru tratarea dependenţei de droguri, continuă să o bombardeze cu telefoane ameninţătoare pe Winehouse şi l-a acuzat pe tatăl cântăreţei că "obstrucţionează relaţia lor".

Surse din anturajul cântăreţei afirmă că aceasta doreşte să divorţeze şi că l-a rugat pe tatăl ei să îi aducă o echipă de avocaţi la clinica unde este internată, pentru a pune la punct detaliile legate de această procedură.

Blake Fielder-Civil, în vârstă de 26 de ani, se află în regim de eliberare condiţionată după ce a fost condamnat şi închis pentru agresarea unui patron de bar.

Fielder-Civil a fost eliberat mai devreme decât era prevăzut, la începutul lunii noiembrie, cu condiţia să se interneze imediat într-o clinică de dezintoxicare.

Amy Winehouse - "Love is a losing Game"

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici