- Home
- Life-Inedit
-
LONDRA, (19.12.2007, 11:25)
Video Amy Winehouse a fost arestată pentru obstrucţionarea justiţiei
Cântăreaţa britanică de muzică soul Amy Winehouse a fost arestată, marţi, la Londra, sub suspiciunea de obstrucţionare a justiţiei, şi eliberată pe cauţiune câteva ore mai târziu, a indicat o sursă din cadrul poliţiei.
Winehouse, în vârstă de 24 de ani, a fost arestată în momentul în care s-a prezentat la un post de poliţie pentru un interogatoriu din cadrul anchetei asupra soţului său, producătorul Blake Fielder-Civil.
Cântăreaţa a fost eliberată pe cauţiune şi va trebui să se prezinte din nou la poliţie, în martie.
Producătorul Blake Fielder-Civil se află în închisoare din data de 10 noiembrie. Fielder-Civil va sta închis până la jumătatea lunii ianuarie, anul viitor, când va avea loc o nouă audiere în cazul în care este cercetat. El este acuzat că "a complotat" împreună cu un alt bărbat, Anthony Kelly, ca un barman, James King, să nu depună mărturie într-un alt proces care îl vizează. În acest al doilea proces, Fielder-Civil şi un complice, Michael Brown, sunt acuzaţi că l-au agresat şi rănit pe James King, pe 20 iunie. Se pare că soţul lui Amy Winehouse i-ar fi oferit barmanului suma de 200.000 de lire sterline pentru a nu depune mărturie la proces.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Delegaţia PSD a ajuns la Cotroceni pentru consultări cu Ilie Bolojan
-
Călin Georgescu a acordat un interviu conspiraţionistului Alex Jones: „democrația a eșuat în România, a fost distrusă de statul paralel” / Nou atac la „reţeaua Soros”
-
Umbrela nucleară franceză s-ar putea extinde în Europa. Franţa ia în calcul să desfăşoare avioane echipate cu arme nucleare în Germania: „mesaj puternic” transmis Rusiei
După arestarea soţului său, tânăra cântăreaţă a anulat 17 concerte pe care trebuia să le susţină în Marea Britanie şi alte angajamente pe care le avea programate până la sfârşitul anului. Amy Winehouse a explicat, pe site-ul său de internet, că nu poate "să dea totul pe scenă atâta vreme cât nu îl are alături pe Blake". "Îmi pare rău, dar nu vreau să fac spectacol pe jumătate. Soţul meu este totul pentru mine şi fără el nimic nu mai este la fel", a adăugat aceasta.
Marţi, ediţia australiană a publicaţiei Herald Sun anunţa că Winehouse a făcut un pact de sinucidere cu soţul său pentru cazul în care vor fi despărţiţi de o lungă pedeapsă cu închisoarea.
Cu şase nominalizări, Winehouse figurează printre favoritele celei de-a 50-a ediţii a premiilor Grammy, care vor avea loc pe 10 februarie 2008 la Los Angeles.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe