- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (29.12.2013, 14:41)
- Florin Badescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ANALIZĂ: 2013, un an revanşard, în care "băieţii pop" au făcut legea în clasamentele muzicale
2013 poate fi considerat un an al revanşei, în care "băieţii pop" - Bruno Mars, Robin Thicke, Gotye şi duoul Macklemore & Ryan Lewis - au făcut legea în clasamentele muzicale, impunându-se, în sfârşit, în faţa artistelor care au dominat în ultimii ani acest gen muzical.
Urmărește
162 afișări
Bruno Mars (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Anul 2013 a început exact sub aceste auspicii, atunci când, în luna februarie, gala premiilor Grammy a fost în mod evident dominată de artiştii de sex masculin. Astfel, cântăreţul australian Gotye a câştigat trei trofee principale, inclusiv la categoria "single-ul anului", cu piesa "Somebody That I Used To Know", în timp ce grupul britanic Mumford & Sons şi-a adjudecat două premii importante, inclusiv cel atribuit la categoria "albumul anului", pentru materialul discografic "Babel". De asemenea, trioul indie-pop FUN a fost desemnat revelaţia anului şi a luat un premiu Grammy pentru cântecul anului - piesa "We Are Young" -, o colaborare cu Janelle Monáe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Protest AUR în plenul reunit al Parlamentului. George Simion: „Simulacru de audieri”
-
Kelemen Hunor: Trebuie stabilit calendarul prezidenţialelor, nu mai târziu de luna aprilie
-
Drulă: Vom lupta cu minciuna. Începem cu un vot împotriva acestui guvern
-
Bolojan: Că ne place, că nu ne place, una din primele decizii bune este să votăm acest guvern
Sezonul estival, care în anii trecuţi era pur şi simplu inundat cu piese lansate de cântăreţele pop şi R&B, difuzate excesiv la posturile radio şi TV, a fost marcat în 2013 de piesele unor cântăreţi aproape necunoscuţi - Robin Thicke, cu al său single controversat "Blurred Line", şi duoul Macklemore & Ryan Lewis, cu două single-uri, "Thrift Shop" şi "Can't Hold Us".
Aceeaşi tendinţă s-a menţinut până la sfârşitul lui 2013, când, în luna decembrie, Bruno Mars a fost desemnat "artistului anului" de prestigioasa revistă Billboard. Tot în decembrie, "Modern Vampires of the City", al treilea disc al trupei indie-rock Vampire Weekend, a ocupat primul loc în topul celor mai bune albume ale anului 2013 întocmit de revista Rolling Stone.
De asemenea, 2013 a fost anul revenirilor spectaculoase ale unor cântăreţi consacraţi. Astfel, David Bowie a lansat în acest an primul său album după o pauză de un deceniu - "The Next Day", extrem de bine primit de critici şi de public -, Justin Timberlake a revenit la rândul său după o pauză de şapte ani, cu un nou album care a impresionat încă o dată, "The 20/20 Experience", iar Eminem face din nou furori în topuri cu un nou material discografic, "The Marshall Mathers LP 2".
Desigur, performanţele reuşite de aceşti cântăreţi ar fi ieşit poate ceva mai puţin în evidenţă dacă "reginele pop" şi-ar fi făcut datoria şi ar fi lansat ceva notabil în 2013. În schimb, ele au ales să continue o tendinţă nocivă manifestată în ultimii ani în muzica pop, fiind preocupate mai degrabă de imagine, de campanii şi strategii de PR, de elementul vizual, insistând până la saturaţie pe teme aşa-zis conceptuale, precum "şoc", "nuditate", "dans lasciv", "sexualizare exacerbată", părând să uite faptul că, pentru a avea succes în această industrie, ar trebui, înainte de toate, să mai şi cânte.
Madonna, deşi a fost desemnată de revista Forbes cântăreaţa cu cele mai mari venituri obţinute în 2013, nu a lansat nicio piesă în acest an, noul album al cântăreţei Britney Spears a dezamăgit, Lady Gaga traversează o perioadă nefastă pe plan profesional, întrucât cel mai recent album de studio al ei reprezintă cel mai usturător eşec din cariera artistei americane, iar Rihanna nu a mai impresionat ca altădată, remarcându-se mai degrabă graţie colaborărilor muzicale şi, mai ales, relaţiei ei toxice cu rapperul Chris Brown.
2013 în muzică - cele mai importante cinci momente ale anului
Potrivit criticului muzical Jessica Chandra, colaboratoare a site-ului stuff.co.nz, "coloana sonoră a anului 2013 a sunat astfel: oamenii au dansat pe ritmurile pop cu influenţe electro sărind în toate direcţiile până când au încetat să mai asculte versurile pieselor lor preferate, difuzate până la saturaţie de posturile TV şi de radio, au rămas cu gura căscată atunci când o fostă starletă Disney (Miley Cyrus) şi-a dat jos toate hainele într-un videoclip în care a călărit o bilă uriaşă folosită în demolări şi au vibrat pe acordurile unei piese compuse de o adolescentă de 17 ani din Noua Zeelandă (Lorde)".
Ascensiunea lui Lorde
În decurs de doar câteva luni, Ella Yellich-O'Connor, care şi-a luat numele de scenă Lorde, s-a transformat dintr-o necunoscută elevă de liceu în vârstă de 17 ani din Noua Zeelandă într-una dintre cele mai difuzate cântăreţe ale anului, primind recent şi patru nominalizări la premiile Grammy din 2014. Single-ul ei "Royals" a dominat topurile difuzate de posturile de radio, iar albumul ei de debut, "Pure Heroine", a fost bine primit de critici.
Transformarea lui Miley Cyrus
În 2013, oamenii au văzut mai multe părţi din Miley Cyrus decât sperau că vor vedea vreodată, mai ales în videoclipul piesei "Wrecking Ball", lansat în septembrie. Regizat de controversatul fotograf Terry Richardson, videoclipul prezintă o Miley Cyrus goală, în lacrimi, devenind în mod inexplicabil exagerat de emotivă în timp ce călăreşte (la propriu) o bilă folosită în demolări, făcându-i pe mulţi dintre fanii tinerei artiste americane să se grăbească să vadă acest clip, care a stabilit un nou record, întrucât a devenit videoclipul care a ajuns cel mai repede la pragul de 100 milioane de vizualizări pe platforma Vevo. Alţii au ales să ignore pur şi simplu toate informaţiile apărute în presă despre cântăreaţă şi chiar să înfiinţeze un anti fan-club Miley Cyrus, după ce artista americană a pozat întregul an, la absolut fiecare gală sau eveniment, într-o manieră cel puţin bizară, scoţând limba cât putea ea de mult şi făcând gesturi obscene la adresa publicului şi a fotografilor. Invitată de reporterii americani să explice motivul pentru care face acele gesturi, cântăreaţa a încercat să glumească, spunând că are în mod constant "accidente vasculare cerebrale minore". Declaraţia ei (care se dorea amuzantă) a stârnit indignare şi un val uriaş de proteste, mai ales în rândul asociaţiilor care sprijină persoanele în vârstă afectate de această problemă medicală gravă.
Videoclipul "Bound 2" şi parodia "Bound 3"
Atunci când Kanye West a lansat videoclipul pentru noul lui single, "Bound 2", în noiembrie, în care rapperul apare alături de logodnica sa, Kim Kardashian, muzicianul american nu ar fi putut în niciun caz să anticipeze faptul că actorii James Franco şi Seth Rogen vor recrea acel videoclip, cadru cu cadru. Videoclipul lui Kanye a atras atenţia publicului în special datorită aspectului fizic al logodnicei sale şi a unor poziţii interesante (şi inconfortabile) în care se aflau cei doi protagonişti, pe o motocicletă, însă versiunea cu James Franco şi Seth Rogen duce privitorul la un cu totul alt nivel, al ironiei şi al unei parodii deosebit de inspirate.
Controversa "Blurred Lines"
Videoclip. Versuri. Melodie antrenantă. Multe persoane au considerat că piesa "Blurred Lines" interpretată de Robin Thicke (featuring T.I. şi Pharrell Williams) are un videoclip destinat adulţilor, întrucât prezintă modele topless, care defilează într-o cameră, în timp ce trei bărbaţi cântă. După ce oamenii au început în sfârşit să se plictisească de ritmurile piesei care le rămăseseră adânc înfipte în minte, analiza versurilor acestui cântec i-a făcut să creadă că este o piesă despre viol, iar Robin Thicke a trebuit să îşi apere creaţia, spunând că acel single vorbeşte despre relaţia lui cu soţia, Paula Patton, cu care este căsătorit din 2005 şi cu care are o relaţie de 20 de ani. Paula Patton a declarat că videoclipul în cauză este "drăguţ" şi a spus că nu înţelege motivul pentru declanşarea acestui scandal.
"Harlem Shake" a devenit viral
Dacă anul trecut a fost marcat până la paroxism de "Gangnam Sytle", în 2013 videoclipul care a făcut senzaţie pe internet a fost "Harlem Shake". Totul a pornit de la un videoclip de 32 de secunde al piesei "Harlem Shake", lansată de producătorul american de muzică trap Baauer, în care un grup de persoane încep să facă mişcări bruşte, aparent nebuneşti, în timp de dansează. Febra "Harlem Shake" a cuprins rapid întreaga planetă, iar numeroase versiuni şi parodii ale clipului original au fost publicate ulterior într-un număr mare pe internet.
2013 în muzică - anul controverselor nesfârşite
Potrivit criticului muzical Evan Rytlewski, de la site-ul avclub.com, "dacă o fotografie ar putea să rezume întregul an muzical 2013, atunci aceasta este celebra imagine - devenită instantaneu notorie - cu Miley Cyrus care îşi freacă fesele de prohabul lui Robin Thicke, în această vară, la gala MTV Video Music Awards. Este o imagine vehiculată incredibil de mult în spaţiul online, o imagine care a explodat mai întâi în conştiinţa culturală americană, apoi în cea internaţională, cu aceeaşi intensitate ca aceea a sânului dezgolit al cântăreţei Janet Jackson la Super Bowl sau cu aceea a sărutului pe buze dintre Madonna şi Britney Spears la gala VMA din urmă cu 10 ani".
Miley Cyrus şi Robin Thicke nu prea au avut de-a face unul cu celălalt înainte de acea reprezentaţie comună, spune acelaşi critic muzical, iar drumurile lor nu s-au mai intersectat de atunci, însă, pentru o clipă, ei au fost uniţi într-un fel de "rebeliune" comună, folosindu-se reciproc, pentru a scăpa fiecare de imaginea sa anterioară - aceea de fostă prinţesă Disney inocentă, respectiv aceea de "Justin Timberlake îmblânzit". În timpul acelei reprezentaţii, Miley Cyrus a simulat, de asemenea, sexul oral (cu un dansator de culoare de pe scenă) şi masturbarea.
Prestaţia celor doi artişti americani a şocat întrega lume, i-a scandalizat pe puritani şi i-a amuzat pe cei cu o filosofie de viaţă ceva mai laxă, însă a marcat în acelaşi timp debutul unei noi "mode" lansate de Miley Cyrus - twerkingul (dans lasciv în poziţie aplecată obţinut prin ondularea exagerată a bazinului, n.r.). I-au căzut pradă, ulterior, nume destul de sonore din industria de divertisment, care au făcut "twerking" în public, considerând că noul "dans" este amuzant, însă alte vedete, ceva mai reţinute, au criticat noul dans la modă, declarând că acesta este de prost gust. Totuşi, spre sfârşitul anului, cuvântul "twerk" a fost introdus în cea mai recentă ediţie a prestigiosului dicţionar Oxford al limbii engleze.
Miley Cyrus şi Robin Thicke nu au fost însă singurii artişti aspru criticaţi în acest an, deşi ei ocupă fără niciun dubiu primul loc într-un top neoficial al celor mai controversate momente ale anului 2013. Rick Ross şi Lil Wayne au generat şi ei o serie de controverse din cauza versurilor din piesele lor, iar Kanye West şi-a atras o serie de critici virulente după ce a folosit un slogan provocator cu tentă sexuală pentru a-şi promova albumul "Yeezus" - "I ain’t comin’ down" ("Nu vreau să cobor" sau "Nu îţi voi face sex oral"). Chiar şi muzicieni cu imagini considerate sigure au fost criticaţi, printre aceştia numărându-se Justin Timberlake ("ţipător de sexist"), Drake ("groaznicul rahat de fantezie masculină") şi Lorde ("profund rasistă"). În 2013, controversa a fost fie o cerinţă prestabilită pentru a avea succes, fie un produs secundar inevitabil al acestuia. Muzicienii au părut să adopte în grup următoarea strategie: "eşti un nimeni până când nu ofensezi pe cineva".
Controversele pot să provină uneori şi din ironie. Încercând să îşi facă revenirea pe scena muzicală într-o manieră cât mai spectaculoasă, cântăreaţa britanică Lily Allen a lansat în acest an un videoclip care se doreşte "un strigăt de ajutor", în care artista pare să îi implore pe muzicienii din lumea întreagă să creeze piese şi videoclipuri inteligente. Un atac plin de satiră la adresa culturii rap, deghizat într-un mesaj feminist, videoclipul piesei "Hard Out Here" o prezintă pe Lily Allen ca pe un peşte scos din apă, în mijlocul unui platou de filmare, în care dansatorii din trupa care o acompaniază îşi mângâie zonele anatomice intime, se stropesc cu şampanie şi fac twerking fără încetare (camera video arată în plan apropiat, în semn de dezaprobare, fesele dansatorilor, în slow motion). Dispreţul exprimat de Lily Allen faţă de tot ce se întâmplă în jurul ei reiese din fiecare cadru, iar rezultatul este unul destul de crud: artista britanică, cea mai îmbrăcată de pe platou, înconjurată de dansatori, îi ironizează prin detaşarea ei (ca şi prin versurile "Don't need to shake my ass for you, 'cause I've got a brain"/ "Nu am nevoie să îmi scutur fesele, pentru că am un creier").
Turnee - Încasări - Spectatori
Turneul mondial "Because We Can" susţinut de trupa americană Bon Jovi în acest an ocupă primul loc în topul celor mai profitabile serii de concerte din 2013, cu încasări de peste 205 milioane de dolari, a anunţat revista Billboard. În cadrul acestui turneu, care s-a încheiat, la Brisbane, Bon Jovi a susţinut 90 de concerte. Turneul formaţiei americane a fost urmărit de 2,1 milioane de spectatori şi a generat încasări de 205,1 milioane de dolari.
Pe locul al doilea în topul celor mai profitabile turnee din 2013 s-a clasat turneul "The Immortal World Tour", seria de show-uri dedicate de compania Cirque Du Soleil megastarului Michael Jackson. Acest turneu a generat încasări de 157,2 milioane de dolari şi a fost urmărit de 1,4 milioane de spectatori.
Locul al treilea este ocupat de turneul mondial al cântăreţei americane Pink, cu încasări de 147,9 milioane de dolari şi 1,5 milioane de spectatori.
Turneul susţinut de Bruce Springsteen & The E Street Band ocupă locul al patrulea, cu încasări de 147,6 milioane de dolari.
Turneul susţinut de Rihanna se află pe locul al cincilea, cu încasări de 137,9 milioane de dolari.
Următoarele poziţii din Top 10 al celor mai profitabile turnee mondiale din 2013 sunt ocupate, în ordine, de trupa The Rolling Stones (126,1 milioane dolari), Taylor Swift (115,3 milioane dolari), Beyonce (104,3 milioane dolari), Depeche Mode (99,9 milioane dolari) şi Kenny Chesney (90,9 milioane dolari).
Citește pe alephnews.ro: Guvernul Ciolacu 2 e învestit oficial, dar cu provocări majore înainte. Când încep miniștrii munca
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: CRONOLOGIE: Marii dispăruţi ai anului 2013
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Când a descoperit Mircea Diaconu că suferă de cancer. A ținut totul... Fiica lui rupe tăcerea
CANCAN.RO
Care este orașul din România care oferă 50% reducere la impozitele locale pentru donatorii de sânge
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe