Sorin Oprescu vine la "Pro Motor" pentru a povesti amintiri din copilărie şi "amintiri din viitor".
Amintirile din copilărie ale lui Oprescu sunt legate de primele sale maşini şi de începuturile primarului ca şofer. Fan al mărcii BMW şi posesorul al unui impozant 730i, Sorin Oprescu povesteşte cum a primit în dar de la tatăl lui prima maşină, o Dacie, dar asta abia după ce a fost prins că mergea fără permis cu maşina familiei, un Renault 16. De altfel, Renault a rămas şi marea dragoste a lui Sorin Oprescu, care povesteşte cum a "luat-o atunci pe coajă" după ce a fost pârât de fratele său.
Dacă atunci când era tânăr avea mania vitezei, primarul Bucureştiului se declară în prezent foarte ponderat, mai ales pentru că a avut mii de pacienţi victime ale accidentelor de circulaţie.
Astfel, Oprescu este de părere că femeile conduc mai bine decât bărbaţii, pentru că sunt mai calculate, mai cerebrale şi mai ponderate, chiar dacă domnii nu vor să recunoască acest lucru.
Deşi a avut de suferit de pe urma pasiunii sale pentru maşinile BMW, fiind în trei rânduri "client" al hoţilor de maşini, Sorin Oprescu spune că nu şi-ar cumpăra niciodată un automobil marca Mercedes pentru că îşi aduce aminte cum erau trataţi posesorii acestui tip de maşini pe vremuri.
În ceea ce priveşte "amintirile din viitor", Oprescu vorbeşte la "Pro Motor" despre soluţiile pe care le are pentru traficul din Bucureşti, despre autostrada în construcţie, despre şoseaua de centură, dar şi despre miile de câini vagabonzi din Capitală.