Anastacia - în "Heavy Rotation", la Bucureşti

Cântăreaţa americană Anastacia, care, marţi seară, a concertat în Bucureşti, în cadrul turneului său "Heavy Rotation", a prezentat publicului român, la prima întâlnire cu acesta, un show vibrant, în care a depăşit cu naturaleţe şi umor micile probleme inerente într-un spectacol live.

Urmărește
148 afișări
Imaginea articolului Anastacia - în "Heavy Rotation", la Bucureşti

Anastacia - în "Heavy Rotation", la Bucureşti (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Anastacia

Cântăreaţa cu o voce inconfundabilă - guturală, matură - a urcat pe scena de la Sala Polivalentă din Bucureşti puţin după ora 21.00, după un recital susţinut în deschidere de Claudia Cream.

Imediat după prima piesă, ea şi-a salutat cei circa 2.500 de spectatori, care au primit-o cu aplauze, şi a continuat show-ul cu "One Day In Your Life", hitul său din 2002. Însă, spre final, ea a fost nevoită să-şi întrerupă piesa pentru că se înecase. "Îmi pare rău, cred că mi-am înghiţit propria...", a spus cântăreaţa printre accese de tuse. "Asta se întâmplă când aveţi o artistă, live, care se îneacă", a adăugat ea, dregându-şi vocea cu câteva vocalize puternice. "Acum - Bună seara!", a reluat ea, în aplauzele încurajatoare ale celor prezenţi. "Dumnezeule, ce început de spectacol! Întotdeauna m-am întrebat dacă o să mi se întâmple aşa ceva vreodată (...). Vă promit că o să fie mai bine în continuare", i-a asigurat ea pe cei prezenţi, reluând concertul cu "Same Song".

În ciuda începutului care a dat emoţii celor prezenţi, Anastacia şi-a continuat show-ul, spontană şi volubilă. Ea a dat un autograf unui fan din sală, a invitat pe un altul la dans, chiar pe scenă, a pierdut şirul versurilor la o altă piesă, dar a fost răsplătită cu aplauze puternice de toţi cei prezenţi.

Desigur, din concert nu a lipsit un moment dedicat lui Michael Jackson, secvenţă adoptată în ultima vreme în concertele mai tuturor muzicienilor, indiferent de genul abordat.

Nu au lipsit din concert nici hituri precum "Paid My Dues", pe finalul căruia instrumentiştii care o acompaniau pe Anastacia şi-a pus în valoare talentele, "Sick & Tired", "Not That Kind" şi "I'm Outta Love".

Pe parcursul celor două ore de spectacol, Anastacia a fost plină de energie, vrând parcă să recupereze cei patru ani care au trecut de la precedentul său turneu, "Live at Last" (2004 - 2005). Puterea este moneda de schimb a Anastaciei, fie că este vorba de vocea sa, show-ul pe care-l pune în scenă, ori pur şi simplu stilul său de viaţă - exemplu fiind cancerul la sân cu care s-a luptat în 2003. Deşi este o reprezentantă a vechii şcoli de muzică pop, ea reuşeşte să iasă în evidenţă atât cu balade, cât şi cu piese dance pline de vigoare.

Însă Sala Polivalentă a fost doar pe jumătate plină la concertul său, unde biletele au costat între 100 şi 400 de lei, în condiţiile în care publicul din Bucureşti mai avea de ales, săptămâna aceasta, între concertul lui Leonard Cohen, de vineri, şi festivalul gratuit Tuborg Green Fest (vineri, sâmbătă şi duminică).

Printre cei prezenţi la spectacol s-au numărat Dan Bittman, Ana-Maria Ferentz, Silvia Dumitraşcu, Ana Lesko, Mihai Alexandru, Adrian Enache, Andra şi Cătălin Măruţă.

Anastacia, care este cazată la hotelul Marriott din Capitală, va pleca din România miercuri.

Anastacia Lyn Newkirk s-a născut în Chicago, în septembrie 1968, dar s-a mutat la New York în adolescenţă, împreună cu mama, sora şi fratele său, imediat după divorţul părinţilor.

Fiind diagnosticată cu boala Crohn, Anastacia nu a renunţat la visul său de a deveni dansatoare, având apariţii frecvente în emisiunea Club MTV şi dansând în videoclipurile Salt-n-Pepa.

Prezentându-şi vocea guturală, inconfundabilă, în cadrul MTV Talent Show, în 1999, ea a semnat un contract cu casa de discuri Epic, un an mai târziu debutând cu albumul "Not That Kind".

Primul extras pe single, "I'm Outta Love", a propulsat-o pe Anastacia în rândul starurilor în Europa, Asia şi Australia, următorul său album, "Freak Of Nature", livrând acelaşi mix de beat-uri dance şi pop.

În 2003, totul se schimbă pentru artistă. Descoperirea unui nodul la sân i-a dat viaţa peste cap, fiind diagnosticată cu cancer. Povestea a apărut imediat în presă, chiar înainte ca artista să aibă timp să-şi anunţe prietenii. Din fericire, Anastacia a răspuns bine la radioterapie, astfel încât, în iunie 2003, artista a aflat că a câştigat lupta împotriva cancerului.

Având această experienţă, Anastacia a continuat să susţină campanii sociale în care să explice beneficiile evidente pe care le poate avea o diagnosticare timpurie a cancerului şi a strâns sume considerabile de bani pentru a susţine lupta împotriva acestei maladii.

În 2004, ea a lansat un nou album, "Anastacia", pe care a abordat un sound rock, urmat, în 2008, de discul "Heavy Rotation".

(Material realizat de Cristina Mazilu, cristina.mazilu@mediafax.ro)

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici