„Pe Nicolae Ceauşescu l-am văzut, în trecere, într-o maşină care-l ducea la aeroport. L-am văzut de mai multe ori şi de aproape, pe platforma de la Măgurele, pe Valentin Ceauşescu, care lucra acolo şi despre care cei care-l cunoşteau spuneau lucruri bune. În schimb, l-am cunoscut, cât de cât, pe Nicu Ceauşescu, eram colegi la Facultatea de Fizică, din cadrul Universităţii Bucureşti – eu eram în anul II, el, în anul V.
În pauze, pe hol, ne cerea să-i spunem bancuri cu “babacii” lui, iar noi ne făceam că habar nu avem despre ce vorbeşte, pentru că nu ştiam dacă vrea într-adevăr să le audă şi să se distreze pe seama lor sau ne provoacă. Atunci, ne spunea el unele, expirate faţă de ce ştiam noi. Şi din nou, noi nu ştiam dacă să râdem sau să fim serioşi…
Uneori, rămânea în cămin după ore. Venea şi bătea pe la uşi să întrebe dacă nu avem casetofon sau magnetofon, că voia să asculte muzică. La poziţia lui, nu era un încrezut, cel puţin, nu în relaţiile cu colegii. Era sociabil, îi plăcea să se distreze şi îi plăcea viaţa, în general, din câte mi-am dat seama”, a povestit Romica Jurca.