„Examenul medico-legal va avea loc în cursul acestei zile”, a anunţat Scotland Yard într-un comunicat.
După o carieră meteorică, subminată de dependenţa de droguri şi de alcool, cântăreaţa a fost descoperită moartă, la vârsta de 27 de ani, sâmbătă după-amiază, în apartamentul ei din Camden Square, un cartier din nordul Londrei.
Potrivit unui purtător de cuvânt al familiei sale, trupul neînsufleţit al artistei a fost găsit de unul dintre agenţii de pază din reşedinţa cântăreţei. El a chemat imediat ambulanţa, însă artista nu a putut fi salvată.
Poliţiştii sosiţi la faţa locului nu au putut decât să constate decesul, care a rămas până la ora publicării acestor informaţii „inexplicabil”, până la apariţia rezultatelor autopsiei.
Din cauza acestei autopsii şi a anchetei în desfăşurare, nu a fost încă fixată data pentru funeraliile cântăreţei.
Luni dimineaţă, tatăl şi mama artistei au mers la apartamentul acesteia şi au putut să constate astfel manifestările de afecţiune ale fanilor – buchete de flori, fotografii, mesaje şi lumânări, dar şi sticle cu alcool şi pachete cu ţigarete – lăsate pe trotuar, ca un omagiu adus cântăreţei.
Strângând mâinile fanilor aflaţi încă în faţa reşedinţei fiicei sale, Mitchell Winehouse s-a declarat „devastat”. „Nu pot să vă spun cât de mult înseamnă pentru noi faptul că vă vedem astfel aici, adunaţi în stradă”, a declarat el.
Soţia lui a izbucnit în plâns în timp ce citea mesajele lăsate de fani în memoria fiicei ei.
Amy Winehouse era foarte apropiată de tatăl ei, care a avut un rol important în cariera ei şi i-a insuflat pasiunea pentru muzică, în copilărie, cântându-i piese de Sinatra. Fost şofer de taxi devenit cântăreţ de jazz, Mitchell Winehouse s-a întors de urgenţă de la New York, unde trebuia să susţină un concert, după ce a aflat despre moartea fiicei sale.
Albumele lansate de Amy Winehouse cunosc vânzări spectaculoase în Marea Britanie după anunţul morţii cântăreţei. În intervalul vineri – sâmbătă, vânzările albumelor cântăreţei Amy Winehouse au crescut de 37 de ori, iar cele ale single-urilor sale, de 23 de ori.
Pe lângă premiile, criticile favorabile şi succesul comercial de care s-a bucurat, Winehouse a atras atenţia presei prin problemele pe care le-a avut legate de consumul de substanţe interzise. Ea a recunoscut în mai multe interviuri că avea tendinţe de automutilare, probleme alimentare şi suferea de depresie.
În ultimii patru ani, Winehouse a constituit unul dintre subiectele preferate ale tabloidelor britanice, mai mult pentru scandalurile provocate decât pentru muzica sa. Cântăreaţa cu o voce excepţională era cunoscută pentru problemele sale legate de consumul de droguri, alcool, tendinţa de automutilare, anorexie şi bulimie. Amy Winehouse a efectuat câteva cure scurte de dezintoxicare, însă părea că şi-a făcut ordine în viaţa personală, după o vacanţă prelungită pe insula St. Lucia în 2009. Însă în vara acestui an ea şi-a anulat turneul european, ce urma să ajungă şi la Bucureşti pe 15 august, după ce a fost fluierată copios de spectatori în timpul unui concert pe care l-a susţinut la Belgrad, în luna iunie, deoarece părea că se află în stare de ebrietate.
Fanii şi criticii laolaltă i-au aclamat farmecul necizelat, umorul incisiv şi combinaţia unică de jazz şi soul care-i caracterizează muzica. Un alt atu al controversatei artiste britanice este talentul incontestabil de compozitoare – muzica pe care a scris-o este, fără excepţie, profund personală, de o candoare brutală. Producătorul american Quincy Jones a declarat că Amy Winehouse este atât de talentată încât „vine de pe alta planetă”, susţinând că este onorat de faptul că artista britanică cântă pe albumul său de cover-uri intitulat „Q: Soul Bossa Nostra”.