Andi Moisescu, aflat în vacanţă în Grecia, a organizat un concurs de talente – FOTO
Aflat în Skiathos, insula grecească de care s-a bucurat timp de trei săptămâni împreună cu familia, Andi a organizat concursul „Skiathos are talent”.
Participanţii – copiii aflaţi în vacanţă, juriu – au fost aleşi pe sprânceană, după cum declară chiar Andi: „Good guy – Vasilis, Bad guy – Andreas, iar eu, pe post de domnul Andra.
Olivia a încercat să se pună bine cu Bad guy, dar, imediat ce-a revenit la masa juriului, colegul a fost necruţător”, povesteşte Andi amuzat.
Din „program” n-au lipsit demonstraţiile de wakeboard, mono-ski, gimnastică, numere de echilibru pe canoe, dar nici cântăreţii şi dansatorii la catarg. „Cert este că toţi concurenţii s-au clasat în marea finală, care va avea loc anul viitor, pe aceeaşi plajă”, dezvăluie juratul.
Andi a profitat de timpul petrecut acolo pentru a-i iniţia pe fiii lui în cât mai multe sporturi nautice. „David a început cursurile de wakeboard, iar, după o săptămână, Luca a început să mă bată la cap că vrea şi el pe schiuri, deşi, între noi fie vorba, încă n-are cinci ani”, a mai povestit Andi.
Fiind înconjuraţi de mulţi copii greci, David şi Luca au sporovăit cât e ziua de lungă în limba engleză. „Ai mei au început uşor, uşor s-o rupă şi-n limba greacă. Eu încerc să ţin pasul cu ei”, a mai precizat încântat Andi.