- Home
- Life-Inedit
- IERUSALIM, (29.08.2007, 17:14)
Angajaţii îşi rezolvă probleme personale la serviciu
Angajaţii îşi petrec o cincime din programul de lucru cu rezolvarea unor activităţi personale, iar ocupaţia preferată este navigatul pe internet, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat în Statele Unite, informează Reuters.
Patricia Wallace, autoare a cărţii "The Internet in the Workplace: How New Technology Is Transforming Work" ("Internetul la locul de muncă: Modul în care tehnologia transformă programul de lucru") este de părere că angajaţii au găsit întotdeauna modalităţi de a evita excesul de muncă. Internetul este însă ceva cu adevărat irezistibil, având în vedere că majoritatea oamenilor pot avea acces la reţeaua www.
Angajaţii care navighează fără scop pe internet îşi petrec mare parte din timp cu corespondenţa electronică şi aproape o treime din mesaje nu au legătură cu slujba lor, potrivit profesorului James Philips, de la Universitatea Monash din Australia.
Mulţi angajaţi îşi fac cumpărăturile online sau îşi rezolvă problemele financiare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
-
SUA fac presiuni asupra Ucrainei pentru a retrage rezoluţia ONU care cere retragerea forţelor ruse
-
Dragobete 2025, sărbătoarea iubirii la români. Ce să NU faci pe 24 februarie dacă vrei să ai noroc în dragoste
Site-urile de socializare precum Facebook şi MySpace sunt foarte populare şi foarte mulţi dintre cei conectaţi pe astfel de pagini web au notat la secţiunea "status" "at work - la serviciu".
Unele companii, care cheltuiesc milioane de dolari pentru accesul la internet, au concediat angajaţii care navigau pe internet. Dar, între timp, accesul la internet a devenit uşor accesibil şi prin intermediul altor platforme, precum telefonul mobil.
Walter Block, profesor de economie la Universitatea Loyola din New Orleans, Statele Unite, este de părere că nu există diferenţe între angajaţii de dinainte şi cei din epoca internetului: "Cred că fac acest lucru (evită munca, n.r.) din aceleaşi motive ca şi înainte, unii pentru că vor să-şi înşele şeful, alţii pentru că îi ajută la slujbă".
Un sondaj realizat de site-ul de internet Salary.com a scos la iveală faptul că 60% dintre angajaţii din SUA recunosc faptul că pierd timpul la muncă.
34% dintre respondenţi au declarat că internetul este pe primul loc în topul activităţilor personale efectuate la slujbă. Printre motivele pentru care angajaţii se comportă astfel se numără plictiseala, orele suplimentare şi salariile mici.
Companiile din întreaga lume sunt îngrijorate de efectele potenţial negative pe care le poate avea navigarea pe internet asupra imaginii lor. Multe companii folosesc programe pentru a bloca anumite servere sau site-uri de internet.
Un sondaj realizat în 2006, în Israel, a scos la iveală faptul că o cincime dintre angajaţi accesează site-urile cu conţinut sexual de la locul de muncă.
Unii experţi spun că, totuşi, navigarea pe internet poate avea efecte benefice: "Poţi să-ţi faci cumpărăturile online, sau să-ţi găseşti supraveghetor pentru câine, sau să-ţi plăteşti facturile fără să fii nevoit să-ţi iei o pauză de două ore în timpul programului de lucru".


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe