- Home
- Life-Inedit
- MIERCUREA CIUC, (24.11.2010, 18:03)
- , ,
Angajaţii Primăriei Miercurea Ciuc lucrează peste program să recondiţioneze ornamentele de sărbători
Angajaţii Primăriei Miercurea Ciuc lucrează peste program pentru a recondiţiona ornamentele folosite în anii precedenţi pentru împodobirea oraşului în perioada sărbătorilor, în lipsa banilor pentru achiziţionarea unora noi.

Angajaţii Primăriei Miercurea Ciuc lucrează peste program să recondiţioneze ornamentele de sărbători (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
După terminarea programului de lucru, angajaţii Primăriei Miercurea Ciuc se mută în sala de şedinţe a Consiliului Local şi lucrează la ornamentele care vor împodobi oraşul.
Viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc Antal Attila a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că iniţiativa aparţine chiar angajaţilor, după ce li s-a explicat că oraşul nu va arăta la fel de frumos ca anul trecut, din cauza lipsei de bani pentru cumpărarea de noi podoabe.
Globurile din bradul care va fi amplasat în centrul oraşului vor fi înlocuite cu mingi şi cutii din carton învelite în staniol colorat, iar ghirlandele de becuri au intrat într-un amplu proces de verificare şi reparare asigurat de electricieni profesionişti şi amatori.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Putin afirmă că este nevoie de Europa în negocierile privind Ucraina, dar vrea mai întâi îmbunătăţirea relaţiilor dintre Moscova şi Washington / Liderul de la Kremlin sugerează ca Rusia şi SUA să reducă cheltuielile militare
-
Merz vrea ca Germania să redevină o superputere militară. Berlinul vrea să investească de urgenţă 200 de miliarde de euro pentru modernizarea armatei
-
Horoscop 25 februarie 2025: Claritate pentru Gemeni, energie pentru Taur, răbdare pentru Rac
"Nu avem bani să cumpărăm noi ornamente pentru împodobirea oraşului şi a bradului de Crăciun, dar criza ne învaţă să ne reamintim de lucrurile mai vechi, uitate. Aşa, de pildă, am cumpărat staniol şi hârtie colorată, mingi la cele mai mici preţuri, am cerut de la magazine cutiile de carton de care nu mai aveau nevoie şi, cu ajutorul angajaţilor dispuşi să facă ore suplimentare, am transformat sala de consiliu într-un atelier", a spus Antal Attila.
El a adăugat că, în acest an, din cauza crizei economice, nu va fi împodobită decât zona centrală a municipiului, unde vor fi organizate diferite manifestări cu prilejul sărbătorilor de iarnă.
Împodobirea centrului oraşului trebuie să fie finalizată până la sfârşitul săptămânii, duminică urmând să fie aprinsă prima lumânare din coroana imensă de Advent împodobită cu mii de becuri şi cu crengi de brad, amplasată în Piaţa Majlath Gusztav Karoly şi, odată cu ea, şi luminile de sărbători ale reşedinţei judeţului Harghita.
Aprinderea lumânării de Advent în prima din cele patru duminici de dinaintea Crăciunului va fi marcată şi de un concert susţinut de corul Liceului de Artă "Nagy Istvan" din Miercurea Ciuc.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe