Angelina Jolie nu crede că va mai juca în filme alături de Brad Pitt

Angelina Jolie nu crede că va mai juca într-un alt film alături de partenerul ei de viaţă, Brad Pitt, pentru că sunt extrem de ocupaţi crescându-şi copiii, informează contactmusic.com.

Urmărește
83 afișări
Imaginea articolului Angelina Jolie nu crede că va mai juca în filme alături de Brad Pitt

Angelina Jolie nu crede că va mai juca în filme alături de Brad Pitt (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Angelina Jolie spune că este prea ocupată pentru a juca într-un alt film în care să-l aibă partener pe Brad Pitt.

Actriţa laureată cu Oscar - care s-a întâlnit şi s-a îndrăgostit de Brad Pitt pe platourile de filmare ale "Mr. and Mrs. Smith" - crede că ar fi fantastic să lucreze împreună cu Brad, dar spune că nu ar avea timp pentru că au şase copii de crescut.

"Mi-ar plăcea să lucrez cu el, însă avem o grămadă de copii", a declarat ea. Angelina a spus că să fii părinte pentru Maddox, Pax, Zahara, Shiloh, Knox şi Vivienne este o muncă grea şi că ea şi Brad încearcă şi se asigură mereu că copiii lor sunt fericiţi şi împliniţi.

"Încercăm să avem un echilibru în vieţile noastre pentru că vrem să ne educăm copiii şi să ne îndeplim visele ca artişti şi oameni. Aşa că, înainte să luăm o decizie, ne gândim foarte bine pentru că familia este principala noastră prioritate. În viaţa de zi cu zi, ne asigurăm că se descurcă bine la şcoală, că le oferim o educaţie potrivită şi că petrecem suficient timp cu fiecare dintre ei", a spus ea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici