- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (10.07.2019, 11:05)
- Razvan Tupa
”Animale ocrotite”, în Şcoala de Vară de la Antipa
”Animalele ocrotite” este noul modul al Şcolii de Vară de la Antipa care va debuta pe 15 iulie pentru copiii cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

”Animale ocrotite”, în Şcoala de Vară de la Antipa
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copii să descopere „Animalele ocrotite” în cadrul Şcolii de Vară de la Antipa care va debuta pe 15 iulie 2019, în Sala Atelier de la etajul Muzeului.
Cursurile se vor desfăşura de luni până vineri, între orele 10.15 şi 12.15 şi vor fi susţinute de către Alexandru Iftime, specialist al muzeului.
”Auzim adesea despre specii periclitate, specii protejate, despre necesitatea de a ocroti aceste specii şi despre dificultăţile întâmpinate de cei angajati în apărarea vieţuitoarelor. Peste tot pe planeta noastră şi, bineînţeles şi la noi în ţară, problema protecţiei naturii este de primă importanţă. Copiii vor afla de la coordonatorul cursului că prezenţa multora dintre speciile de animale într-o anumită zonă poate fi considerată un barometru al sănătăţii ecosistemelor, deoarece acolo natura este încă „sănătoasă”, nu a fost afectată de activităţile omului. Tinerii cursanţi vor afla de ce unele specii ajung să aibă nevoie de ocrotire, care sunt cauzele care împing animalele în situaţia de a fi periclitate şi de a avea nevoie de protecţie. În cadrul lecţiilor interactive, iar mai apoi prin jocuri, ei vor face cunoştinţă cu speciile ocrotite din fauna României, de la croitorul de fag sau fluturele de foc la asprete, pelicanul comun, ţestoasa de baltă sau râsul. Copiii vor afla în ce constă ocrotirea de care au nevoie aceste animale şi ce putem face fiecare dintre noi pentru a le oferi această protecţie. Dacă iubim animalele, să încercăm să le şi apărăm: acum au nevoie de aceasta mai mult ca oricând!”, se arată în comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Înscrierea participanţilor se poate face prin completarea formularului de rezervare publicat pe site-ul muzeului.
Programările se fac în ordinea înscrierii, în limita a 15 locuri pentru fiecare modul, iar costul de participare este de 180 lei pentru un copil pe durata fiecărui modul sau 320 lei pentru 2 fraţi înscrişi în acelaşi modul, respectiv 320 lei pentru un copil care participă la două module.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe