Peste o mie de fani au fost prezenţi la concertul Lake of Tears
La un an şi jumătate după prima performanţă în România, suedezii de la Lake of Tears au revenit la Bucureşti cu un nou album, fiind însoţiţi de Rage, una dintre cele mai cunoscute trupe germane de power metal, pentru a susţine un concert-eveniment în a cărui deschidere a cântat trupa românească Thunderstorm.
După Thunderstorm, pe scenă au evoluat germanii de la Rage, care au electrizat publicul. "Cred ca e minunat când ajungem într-un loc în care nu am mai fost şi totuşi primim atâta energie de la public. Muzica e un limbaj universal", a spus publicului Peter Peavy Wagner, solistul trupei germane.
Lake of Tears au urcat pe scenă în jurul orei 21.00, când publicul a devenit mai numeros şi ploaia s-a oprit pentru scurt timp.
Deşi începutul concertului nu a fost senzaţional, fanii s-au dezlănţuit în momentul în care Daniel Brennare, solistul şi chitaristul Lake of Tears, a salutat publicul în limba română, spunând "Bună seara, Bucureşti!".
Deşi au fost şi fani mai agitaţi, pe parcursul concertului nu s-au înregistrat incidente, publicul fiind comunicativ şi receptiv cu formaţia de pe scenă. De altfel, fanii au venit la concert echipaţi cu tricouri cu numele formaţiei, cu steaguri ale României şi postere Lake of Tears şi nu au dat importanţă ploii sau frigului, rămânând alături de componenţii trupei lor preferate până la sfârşitul spectacolului.