- Home
- Life-Inedit
- LOS ANGELES, (02.11.2014, 16:02)
- Florin Badescu
Anne Hathaway crede în existenţa extratereştrilor
Actriţa Anne Hathaway crede în existenţa extratereştrilor şi a declarat într-un interviu recent că "este foarte puţin probabil să nu existe nimic acolo, în spaţiu", dezvăluind de asemenea că a acceptat să joace în filmul SF "Interstellar" întrucât adoră astronomia.
Urmărește
147 afișări
Anne Hathaway crede în existenţa extratereştrilor (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Vedeta hollywoodiană este de părere că în Univers există şi alte forme de viaţă, dar nu ştie deocamdată cum arată acestea, relatează contactmusic.com.
Actriţa, în vârstă de 31 de ani, joacă în filmul SF "Interstellar" rolul unui astronaut şi a mărturisit că îşi dorea în adolescenţă să exploreze Sistemul Solar, iar apoi, pe măsură ce a crescut, a devenit tot mai pasionată de evoluţia stelelor.
"Chiar voiam să ajung în spaţiu când eram mică, dar nu mă descurcam prea bine la matematică şi la ştiinţele exacte atunci când eram la şcoală, aşadar nu puteam nici măcar să visez la posibilitatea de a face într-adevăr o astfel de călătorie. Apoi, când am devenit ceva mai mare, am început să vizionez multe documentare despre natură, care m-au făcut să văd apoi documentare despre ştiinţă, despre fizică şi despre Univers. Astronomia este o mică pasiune de-a mea de ceva vreme", a spus actriţa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Lungmetrajul "Interstellar", regizat de Christopher Nolan, îi are în rolurile principale pe Anne Hathaway, Matthew McConaughey şi Jessica Chastain şi va avea premiera pe marile ecrane din România pe 7 noiembrie.
Actriţa americană Anne Hathaway a fost apreciată de critici şi de public pentru rolul din "Rachel se mărită/ Rachel Getting Married", de Jonathan Demme, pentru care a fost nominalizată, în 2009, la Oscar. Actriţa a jucat, de asemenea, în "Diavolul se îmbracă de la Prada" şi în "Brokeback Mountain". Actriţa a putut fi văzută pe marile ecrane în 2010 în filmul "Dragoste şi alte dependenţe/ Love and Other Drugs", în care joacă alături de Jake Gyllenhaal, dar şi în animaţia "Alice în Ţara Minunilor/ Alice in Wonderland", de Tim Burton, în care a jucat rolul Reginei Alba.
În 2011, actriţa a asigurat vocea personajului Jewel din animaţia de mare succes "Rio" şi a jucat rolul Fantine din filmul "Les Miserables", regizat de Tom Hooper, pentru care a primit un trofeu Oscar în 2013 pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe