Anne Hathaway şi Denzel Washington, gazdele concertului ocazionat de decernarea Nobelului pentru pace

Actorii americani Anne Hathaway şi Denzel Washington vor prezenta împreună concertul organizat în onoarea laureatului premiului Nobel pentru pace pe 2010, care va avea loc la Oslo, în decembrie, potrivit organizatorilor.

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Anne Hathaway şi Denzel Washington, gazdele concertului ocazionat de decernarea Nobelului pentru pace

Anne Hathaway şi Denzel Washington, gazdele concertului ocazionat de decernarea Nobelului pentru pace (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Printre muzicienii invitaţi să susţină recitaluri la acest concert, organizat pe 11 decembrie, la Oslo, se numără veteranul rocker Elvis Costello, cântăreaţa pop Robyn, cântăreţul pop-funk Jamiroquai, compozitorul şi solistul pop Barry Manilow, dar şi celebrul pianist de jazz Herbie Hancock.

Concertul din acest an este organizat în onoarea laureatului Nobel pentru pace Liu Xiabo, disidentul chinez şi activistul pentru drepturile omului care este arestat la domiciliu în China.

Comitetul Nobel a anunţat, săptămâna aceasta, că familia disidentului chinez nu va putea fi prezentă la Oslo pentru a primi medalia, diploma şi cele 10 milioane de coroane suedeze (1,44 milioane de dolari) care sunt acordate în fiecare an laureatului premiului Nobel pentru pace.

Premiul Nobel pentru pace este una dintre cele mai prestigioase distincţii onorifice din lume, care, de-a lungul timpului, a fost acordată unor personalităţi marcante pentru evoluţia întregii omeniri: maica Teresa, Nelson Mandela, Mihail Gorbaciov, arhiepiscopul Desmond Tutu, actualul preşedinte al SUA, Barack Obama, Kofi Annan, Al Gore şi mulţi alţii.

În ultimii 16 ani, ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru pace a fost urmată de un grandios concert, la care au participat figuri emblematice ale industriei muzicale internaţionale: Donna Summer, Natasha Bedingfield, Wyclef Jean, Diana Ross, Annie Lennox, Alicia Keys, Juanes, Kylie Minogue, Simply Red, Lionel Richie, John Legend, Duran Duran, Damien Rice, Andrea Bocelli, Tony Bennett, Diana Krall, The Chieftains, The Cardigans, Craig David, Santana, Paul MacCartney, Youssou N'Dour, Bon Jovi, Tina Turner, Sting, artişti printre care se regăsesc şi câţiva dintre colaboratorii de suflet ai pianistului Herbie Hancock.

Actriţa americană Anne Hathaway, în vârstă de 28 de ani, a fost apreciată de critici, recent, pentru rolul din "Rachel Getting Married", de Jonathan Demme, pentru care a fost nominalizată, în 2009, la premiile Oscar. Actriţa a jucat, de asemenea, în "Diavolul se îmbracă de la Prada" şi în "Brokeback Mountain".

Denzel Washington a devenit celebru în anii '90, pentru interpretarea reuşită a unor personaje care au existat în realitate, precum Steve Biko, Malcolm X, Rubin Carter, Melvin B. Tolson, Frank Lucas şi Herman Boone. El a câştigat două Globuri de Aur şi două premii Oscar ("Glory" şi "Zi de instrucţie"), fiind al doilea afro-american, după Sidney Potier, care a câştigat premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal, graţie prestaţiei sale din filmul "Zi de instrucţie" (2001).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici