Stratul de gheaţă scade mult mai repede decât era prevăzut, procesul fiind de 7 ori mai alert decât în 1990, potrivit studiilor recente ale Comisei Interguvernamentale pentru Schimbările Climatice. Consecinţele sunt alarmante pentru o bună parte a populaţiei de pe Glob, atât în ceea ce priveşte posibilele inundaţii devastatoare, cât şi schimbările climatice radicale. Astfel, nivelul mărilor ar putea creşte cu 67 de centimetri până în 2100, cu 7 centimetri mai mult decât arătau predicţiile anterioare. Cifrele arată că mai bine de 400 de milioane de oameni riscă să fie inundaţi până la finalul secolului, faţă de cele 360 de milioane pe care le indicau studiile aceleiaşi comisii înainte, a relatat The Guardian.
De asemenea, consecinţele vizează şi creşterea riscului de a se produce furtuni deosebit de puternice. „Nu e vorba de evenimente improbabile sau lipsite de importanţă”, a spus Andrew Shepherd, profesor la Universitatea din Leeds şi unul dintre autorii studiului.
Groenlanda a pierdut aproximativ 3.8 trilioane de tone din 1992 până azi, iar rata de topire a crescut de la 33 de miliarde de tone, la 254 de miliarde de tone anual. Spre deosebire de restul gheţii din zona arctică, cea din Groenlanda e influenţată masiv de creşterea temperaturilor de la sol.
Problemele climatice sunt intens discutate la Madrid, unde are loc a doua săptămână a conferinţelor Naţiunilor Unite. Nemulţumiţi de ritmul încet al negocierilor, activiştii au organizat un marş de amploare în centrul capitalei Spaniei, în frunte cu suedeza Greta Thunberg.