Apartamentul din Londra al actriţei Keira Knightley, devastat de hoţi

Apartamentul pe care actriţa Keira Knightley îl deţine la Londra a fost devastat, weekendul trecut, de câteva persoane a căror identitate nu a fost descoperită, în timp ce actriţa britanică se afla la Festivalul de Film de la Roma, informează contactmusic.com.

Urmărește
34 afișări
Imaginea articolului Apartamentul din Londra al actriţei Keira Knightley, devastat de hoţi

Apartamentul din Londra al actriţei Keira Knightley, devastat de hoţi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Keira Knightley se afla la Roma pentru a-şi promova cel mai recent film în care joacă, intitulat "Last Night". Potrivit presei britanice, apartamentul pe care actriţa îl deţine la Londra are o valoare estimată la 1,95 milioane de dolari.

Hoţii au pătruns în imobil printr-o uşă defectă şi au forţat apoi uşa de la apartamentul actriţei.

Autorii jafului au furat două laptop-uri ale actriţei, care, potrivit tabloidului britanic The Sun, ar fi declarat că se simte "violată" şi că se teme să întoarcă în acel apartament.

Poliţia britanică investighează acest incident, iar Keira Knightley, în vârstă de 25 de ani, a decis să îşi ia o mică vacanţă şi să părăsească pentru o perioadă capitala Marii Britanii.

Într-un comunicat emis de Scotland Yard se precizează că jaful a avut loc pe data de 26 octombrie în intervalul orar 9.00 - 21.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici