Apelativul "domnişoară" interzis într-un oraş din Franţa în urma unei campanii feministe

În acest moment, nu mai sunt "domnişoare" în acest orăşel din Bretania, atât adolescentele, bunicile, cât şi celibatarele de peste 30 de ani fiind desemnate prin apelativul "doamnă (madame, n.r.)", aşa cum bărbaţii de toate vârstele sunt desemnaţi cu apelativul "domn (monsieur, n.r.)", relatează bbc.co.uk.

Această decizie ridică semne de întrebare privind viitorul cuvântului "mademoiselle" în limba franceză.

Germanii au renunţat la echivalentul din limba lor - "fraulein" - în 1972, în timp ce în ţările anglofone folosirea apelativului "Miss" este în declin, fiind preferată abrevierea "Ms" atât pentru domnişoare, cât şi pentru doamne.

În Franţa însă, ca şi în Spania şi Italia, unde sunt folosite în continuare apelativele de "senorita" şi, respectiv, "signorina", se păstrează însă în continuare acestă diferenţiere între femeile căsătorite şi cele necăsătorite.

Actriţe veterane ale scenei sau ale marelui ecran îşi păstrează statutul de "domnişoară", indiferent de vârstă. Chelnerii pot flata o femeie trecută de o anumită vârstă numind-o "domnişoară", în timp ce aceeaşi adresare venind din partea unor oficiali poate exprima condescendenţă.

Astfel, primarul din Cesson-Sevigne, Michel Bihan, consideră că ar trebui eliminată "discriminarea". Acesta a fost ales în 2008, în urma unei campanii ce a avut în centru conceptul de egalitate între sexe, cu sloganul "un oraş pentru toţi şi pentru toate", şi a făcut mai multe schimbări în acest sens, de natură simbolică, dar şi practică.

Nu este prima dată când un oraş din Franţa face acest pas. În 2007, şi municipalitatea din Rennes, oraş breton aflat în apropiere de Cesson-Sevigne, dar mult mai mare, a renunţat oficial la adresarea "domnişoară".

Dar de acestă dată, are loc o campanie la nivel naţional pentru eliminarea cuvântului "domnişoară".

Femeile pot cumpăra insigne pe care acest cuvânt este tăiat şi sunt încurajate să trimită o scrisoare furnizorului de electricitate sau băncii la care apelează în care să precizeze că vor să li se adreseze cu apelativul "doamnă".

Acest demers are însă şi opozanţi, care consideră că nu o căsuţă bifată într-un formular este o problemă, ci salarizarea, serviciile de îngrijire a copilului şi reprezentarea politică sunt printre cele mai mari obstacole în calea egalităţii între sexe într-o societate.

"Ce este mai important pentru o fetiţă din Franţa în ziua de azi? Să i se spună «doamnă» de la patru ani sau să ştie că mama ei este plătită la fel ca un bărbat pentru aceeaşi muncă? Ce este mai important pentru o femeie din Franţa în ziua de azi? Să nu mai audă niciodată cuvântul «domnişoară» sau să aibă asigurarea că va găsi un loc la creşă pentru bebeluşul ei de trei luni? Ce contează mai mult, să interzicem un cuvânt care are doar o semnificaţie culturală sau să avem mai multe femei în parlament?", nota scriitorul francez Agnes Poirier în The Independent.

Pe de altă parte, Penelope Gardner-Chloros, profesor doctor de lingvistică aplicată la Birkbeck University, spune că limbajul unei societăţi şi modul în care aceasta alege termenii de adresare pot reflecta atitudini adânc înrădăcinate.

"(Limba, n.r.) este un indicator sensibil al distincţiilor făcute într-o societate - aşa că, dacă este important de ştiut dacă o femeie este sau nu măritată, acest lucru va fi reflectat în limbă", explică ea. Limba, continuă ea, poate fi uneori determinată de normele sociale.