Cum arată o zi din viaţa unui visător care a renunţat la o afacere în IT pentru navigaţie

Publicat: 14 08. 2020, 22:59
Actualizat: 16 08. 2020, 17:30

Răzvan e un visător, dar e genul de visător care face tot ce poate ca să-şi urmeze visul.

Citea mult în copilărie, iar favoritul său este Jules Verne. De acolo s-a aprins pasiunea lui pentru navigaţie. Însă realitatea l-a dus spre o afacere în IT. Simţea totuşi că ceva lipseşte, aşa că a renunţat la afacere şi a plecat în Tailanda, unde şi-a cumpărat un catamaran şi a început să-şi trăiacă visul.

La început, zilele sale erau mai simple, însă antreprenorul din el a văzut o oportunitate şi astăzi are o firmă care oferă turiştilor plimbări cu catamaranul pe ocean. Ziua lui de lucru s-a schimbat, însă nu foarte mult.

 

  • „O zi normală din viaţa mea însemna la un moment dat… trezitul de dimineaţă se întâmpla cu o săritură în apă. Verificam că-i ancora încă cu barca, încă cu mine şi săream în apă pentru că asta însemna trezirea. Ajungi să transformi pasiunile în afaceri şi uşor-uşor au început să vină oameni la mine. Uşor-uşor, bună dimineaţa s-a schimbat de la a sări din prima în apă în a face cafeau în primă instanţă şi după aia în a sări în apă, pentru ca cei care sunt cu mine să aibă cafeaua pregătită”, povesteşte Răzvan Negoită, aventurier de meserie.