Aproape 50 de fani au fost răniţi la un concert al trupei One Direction în Peru

Un număr de 47 de fani ai grupului One Direction au fost răniţi duminică seară în timpul unui concert susţinut de formaţia britanică în Lima, capitala statului Peru.

Urmărește
583 afișări
Imaginea articolului Aproape 50 de fani au fost răniţi la un concert al trupei One Direction în Peru

Aproape 50 de fani au fost răniţi la un concert al trupei One Direction în Peru (Imagine: Captură video)

Informaţia a fost comunicată în premieră, luni, de postul de televiziune SkyNews.

Serviciile de urgenţă au fost nevoite să acorde primul ajutor unui număr de 47 de tineri, cu vârstele cuprinse între 12 şi 15 ani, care se sufocau. Fanii răniţi au fost evacuaţi din apropierea scenei, unde au fost striviţi de ale mii de admiratori din spatele lor, care doreau să vină mai în faţă, informează dhnet.be.

Concertul trupei One Direction a avut loc pe un stadion arhiplin, cu o capacitate de 40.000 de locuri.

Membrii grupului britanic i-au îndemnat pe spectatori la calm, iar apoi Niall Horton şi colegii săi de trupă au ameninţat că vor întrerupe concertul dacă mulţimea de fani va continua să înainteze spre scenă.

Potrivit serviciilor de urgenţă, fanii, cuprinşi de euforie, voiau să se apropie cât mai mult posibil de idolii lor. Aceste "valuri" ale mulţimii au început încă de la deschiderea porţilor stadionului. Nimeni nu a fost rănit grav, indică SkyNews.

Trupa One Direction şi-a început turneul mondial cu un concert susţinut, vineri, în Columbia, pe stadionul El Campin din Bogota.

Concertul de la Lima a fost cel de-al doilea show din acest turneu, care va include un număr de 67 de spectacole.

One Direction este un grup pop britanic înfiinţat în 2010, atunci când Harry Styles, Zayn Malik, Louis Tomlinson, Niall Horan şi Liam Payne au participat individual la concursul X Factor Marea Britanie. Grupul, printre ale cărui hituri se numără piese precum "Story Of My Life" şi "Live While We're Young", se bucură de un succes uriaş în rândul adolescenţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici