Prima pagină » Life-Inedit » Copiii folosesc internetul pentru a afla mai multe despre sex

Copiii folosesc internetul pentru a afla mai multe despre sex

Copiii folosesc internetul pentru a urmări videoclipuri YouTube, pentru a-şi contacta prietenii pe reţele de socializare şi pentru a căuta conţinuturi despre sex, potrivit unui studiu al Symantec Corp, companie care se ocupă cu realizarea de softuri de securitate.
Copiii folosesc internetul pentru a afla mai multe despre sex
12 aug. 2009, 14:20, Life-Inedit

Studiul realizat de Symantec Corp în colaborare cu OnlineFamily.Norton, serviciu care monitorizează modul în care adolescenţii şi copii folosesc internetul, identifică cele mai populare 100 de subiecte căutate online, în perioada februarie – iulie.

Potrivit acestui studiu, cel mai popular termen căutat online a fost site-ul video YouTube, urmat de Google şi Facebook. Pe locul patru s-a situat termenul "sex", în timp ce "porno" a fost al şaselea cel mai popualr termen căutat online de copii. Pe locul cinci s-a situat MySpace, iar pe şapte Yahoo.

Printe ceilalţi termeni care au fost introduşi frecvent în motoarele de căutare se numără Michael Jackson, eBay, Wikipedia, Miley Cyrus, protagonista serialului Hannah Montana, Taylor Swift, Webkinz, Club Penguin, şi melodia formaţiei Black Eyed Peas "Boom Boom Pow".

Potrivit lui Marian Merritt, avocat al companiei Symantec, părinţii ar trebui să fie mai atenţi la activităţile pe care copii lor le desfăşoară pe internet.