Specializat în filme ştiintifico-fantastice, The Philip K. Dick Film Festival va prezenta filmul publicului american pe 24 februarie într-o proiecţie la care participă Armand Assante, regizorul Dragoş Buliga, dar şi o parte din echipa de producţie.
Filmul a câştigat deja două premii „Best feature” la festivalurile de gen Dracula Film Festival, Braşov şi Unreal Film Festival, Memphis, US, şi face parte din selecţia oficială a festivalurilor Garden State Film Festival, New Jersey şi Glasgow Film Festival, Scoţia.
Filmul este regizat de Dragos Buliga şi bazat pe un scenariu original semnat de Octav Gheorghe. Distribuţia include atât actori români (Oana Marcu, Alexandra Apetrei, Pali Vecsei, George Remeş, Bogdan Nechifor, Claudiu Bleonţ), actorul israelian Lior Ashkenazi, protagonistul filmului „Foxtrot”, care a câştigat Leul de argint la Festivalul de Film de la Veneţia 2017, actorii coreeni Bae Junghawa şi Sun Hojae, cât şi pe Branko Duric, un celebru actor şi muzician bosniac.
The Wanderers este un proiect românesc independent filmat in engleză, română, germană şi coreeană, realizat de către de Wanderers Inc., Frame Film şi That’s the Film şi o echipă de producători din România, UK, Franţa, Spania. Filmările au avut loc în Sighisoara, Dofteana (jud Bacău) şi Bucureşti.
Filmul reuneşte o echipă de profesionişti în domeniu, imaginea fiind semnată de Şerban Ionescu, make-up Effects Designer Erik Gosselin (X-Men: Apocalypse 2016, Crimson Peak 2015), special make-up Edwina Vodă, efectele speciale vizuale sunt asigurate de Felician Lepădatu (Zero Theorem), scenografia de Sorin Boncea, iar costumele au fost realizate de Luminiţa Lungu.
Filmul va avea premiera de gală în România în aprilie printr-o proiecţie la care va participa întreaga distribuţie dar care va fi deschisă şi publicului larg.