Katherine Jackson, în vârstă de 79 de ani, a depus această cerere la un tribunal din Los Angeles, acuzându-i pe cei doi administratori provizorii ai averii lui Michael Jackson, John Branca şi John McClain, că refuză să o informeze asupra situaţiei patrimoniului şi a afacerilor fiului ei.
Avocaţii acesteia au cerut justiţiei să îi oblige pe cei doi administratori să prezinte documentele solicitate de Katherine Jackson, în special contractul semnat de "Regele muzicii pop" cu AEG Live, compania organizatoare a seriei de 50 de concerte pe care starul american ar fi trebuit să le susţină la O2 Arena din Londra, începând cu 13 iulie.
Avocaţii lui Katherine Jackson reproşează celor doi executori, desemnaţi chiar de Michael Jackson în testamentul său redactat în 2002, că au impus "restricţii irezonabile" faţă de cererile clientei lor.
Howard Weitzman, avocatul celor doi executori testamentari, a respins aceste acuzaţii, pe care le-a calificat ca fiind "inexacte".
Solicitarea depusă de Katherine Jackson va fi analizată pe 3 august, în timpul unei audieri la un tribunal din Los Angeles, în cursul căreia judecătorul va trebui să se pronunţe şi asupra custodiei celor trei copii ai starului pop – Michael Joseph Jackson Jr., în vârstă de 12 ani, Paris Michael Katherine Jackson, în vârstă de 11 ani, şi Prince Michael Jackson II, în vârstă de 7 ani.
Situaţia averii lui Michael Jackson face obiectul multor speculaţii în presa internaţională. Potrivit Los Angeles Times, celebrul cântăreţ ar fi murit lăsând în urmă datorii de circa 400 de milioane de dolari, dar activele sale ar depăşi 600 de milioane de dolari, fără a lua în calcul veniturile generate de vânzările masive ale discurilor sale, care l-au propulsat din nou pe Michael Jackson în fruntea clasamentelor muzicale.
Michael Jackson a decedat pe 25 iunie, la vârsta de 50 de ani, în urma unui stop cardiac. Cauzele morţii starului american ar putea fi asociate cu dependenţa acestuia de medicamente calmante şi antidepresive, potrivit poliţiei din Los Angeles, care se ocupă de anchetă. Înmormântarea celebrului cântăreţ a fost amânată până la aflarea rezultatelor testelor toxicologice efectuate pentru a stabili cauzele decesului artistului. Medicul personal al cântăreţului, Conrad Murray, este anchetat în prezent de poliţia americană în cazul decesului lui Michael Jackson, fiind suspectat de omucidere.