Astăzi este Ziua Internaţională a Zâmbetului şi a faptelor bune! Pe tine ce te face fericit?
Harvey Ball a fost părintele acestei sărbători, un artist comercial din Massachusetts care a creat în 1963 faţa zâmbitoare („smiley face”), care a devenit în scurt timp cel mai cunoscut simbol al veseliei şi bunăvoinţei în întreaga lume.
Odată cu trecerea timpului, Harvey Ball a devenit preocupat de supra-comercializarea simbolului şi de pierderea adevăratei semnificaţii a feţei zâmbitoare. Astfel că, creatorul simbolului a decis să dedice o zi în fiecare an tuturor zâmbetelor şi faptelor bune din lume.
Acesta a ales ca Ziua Internaţională a Zâmbetului să fie sărbătorită în fiecare prima zi de vineri a lunii octombrie, se arată pe site-ul oficial al sărbătorii.
Ziua Internaţională a Zâmbetului a fost sărbătorită pentru prima dată în 1999, iar de atunci tradiţia a fost respectată în fiecare an.
După moartea lui Harvey Ball, în 2001, a fost creată Fundaţia Internaţională a Zâmbetului Harvey Ball, pentru a-i onora numele şi memoria. Fundaţia este sponsor oficial al sărbătorii, în fiecare an.