Astronauţii de pe ISS au jucat fotbal pe orbită pentru a marca debutul Cupei Mondiale FIFA 2014 - VIDEO

Trei astronauţi de pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), doi americani şi un german, au transmis mesaje de încurajare echipelor naţionale de fotbal ale ţărilor lor, după debutul, de joi, al Cupei Mondiale FIFA 2014, care se desfăşoară în Brazilia, şi au schimbat câteva pase în imponderabilitate.

Urmărește
159 afișări
Imaginea articolului Astronauţii de pe ISS au jucat fotbal pe orbită pentru a marca debutul Cupei Mondiale FIFA 2014 - VIDEO

Astronauţii de pe ISS au jucat fotbal pe orbită pentru a marca debutul Cupei Mondiale FIFA 2014 (Imagine: captură video)

Potrivit ziarului The Guardian, Statele Unite şi Germania vor disputa primul meci din cadrul Cupei Mondiale pe 26 iunie, în oraşul brazilian Recife.

Turneul mondial se va desfăşura pe 12 stadioane din 12 oraşe din Brazilia, alese pe 31 mai 2009 din 18 oraşe candidate.

Cupa Mondială de Fotbal 2014, ajunsă la a 20-a ediţie, are loc între 12 iunie şi 13 iulie şi este transmisă în direct, în România, de TVR.

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent cu cel dintr-un avion Boeing 747.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici