Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională au rămas fără toaletă
Cei trei ocupanţi ai avanpostului orbital, doi ruşi şi un american, au fost nevoiţi să folosească toaleta de urgenţă de pe naveta Soyuz, conectată la Staţie şi care serveşte de vehicul de evacuare de urgenţă, a precizat Nicole Cloutier, purtător de cuvânt al Centrului spaţial Johnson din Houston, Texas.
"Nu este vorba cu adevărat de o urgenţă (…) pentru că, în afară de toaletele de pe Soyuz, mai există şi alte opţiuni dacă astronauţii au nevoi presante", a mai spus aceasta, referindu-se la sacii individuali pentru recoltarea urinei şi a excrementelor.
Cei trei astronauţi, Serghei Volkov, comandant al expediţiei, şi inginerii de zbor Oleg Kononenko şi Garrett Reisman au reuşit să realizeze un sistem provizoriu pentru a putea utiliza toaleta principală, a spus Nicole Cloutier.
Naveta spaţială Discovery, care urmează să fie lansată sâmbătă spre ISS pentru a livra modulul principal al laboratorului japonez Kibo, va transporta şi o piesă de schimb rusească pentru repararea toaletelor.