- Home
- Life-Inedit
- BUCUREŞTI, (29.05.2015, 16:25)
- Madalina Cerban
Ateliere de pictură pe sticlă şi jucării din componente de calculator, la NATURA Fest, din Capitală
Copiii îşi vor putea exersa creativitatea, între 5 şi 6 iunie, la prima ediţie a NATURA Fest din Parcul Cişmigiu din Bucureşti, aceştia fiind aşteptaţi cu ateliere de pictură pe sticlă şi pe borcane, dar şi cu tehnici pentru realizarea de jucării din componente de calculator şi penare din PET-uri.
Urmărește
270 afișări
Ateliere de pictură pe sticlă şi jucării din componente de calculator, la NATURA Fest, din Capitală
Prima ediţie a NATURA Fest, un eveniment dedicat Zilei Mondiale a Mediului, îşi propune să îi introducă pe copii în lumea reciclării printr-o gamă variată de ateliere, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Astfel, pentru copiii de peste 4 ani, NATURA Fest, cu ajutorul meşterilor de la Asociaţia D’Avent, a pregătit ateliere de pictură pe sticle şi borcane, dar şi cursuri pe parcursul cărora cei mici vor deprinde trucurile necesare construirii unor jucării zburătoare - avioane, frisbee, bumerang - din hârtie de revistă.
De activităţii mai intense se vor bucura copiii în vârstă de peste 6 ani, care, cu ajutorul unor elemente inedite, precum dischete, CD-uri, taste şi cabluri, vor crea jucării interesante şi pline de originalitate.
De asemenea, ei vor putea meşteri bijuterii din PET-uri, pe care le vor decora cu sfoară, şi vor învăţa să picteze pe sticle şi borcane folosind culori acrilice şi lac.
Un atelier special a fost pregătit şi pentru copiii de peste 8 ani, care vor descoperi la NATURA Fest operaţiunile necesare realizării unor penare din sticle de plastic.
Asociaţia D’Avent, care a organizat peste 300 de ateliere de reciclare creativă, îşi propune ca, prin combinarea a două elemente importante, respectiv exprimarea artistică şi conştientizarea ecologică, să transmită un mesaj neconvenţional şi să aducă împreună arta urbană, relaxarea şi respectul pentru mediu.
NATURA Fest se va alinia anul acesta mişcării mondiale care se desfăşoară sub egida Programului de Mediu al Naţiunilor Unite (UNEP), sloganul acestei ediţii fiind "Reciclează, reutilizează, recreează".
Totodată, pentru a milita împotriva poluării excesive din Capitală, NATURA Fest le-a pregătit bucureştenilor un traseu verde, mai exact Crosul Verde al bicicletelor, care va începe pe 6 iunie, de la ora 10.00.
NATURA Fest îşi propune să-i mobilizeze pe bucureşteni să participe la cât mai multe evenimente care au la bază protejarea mediului şi educaţia ecologică.
Programul va fi completat de o serie de concerte acustice, pe scena din Parcul Cişmigiu urmând să vină trupe precum Toulouse Lautrec, The Amsterdams, Grimus, Les Elephants Bizarres, Tony Baboon şi Domino.
Ziua Mondială a Mediului este un vehicul eficient pentru creşterea gradului de responsabilitate în raport cu mediul înconjurător la nivel mondial. Astfel, peste 100 de state aderă, anual, la manifestările programate cu această ocazie.
Ziua Mondială a Mediului - 5 iunie - a fost instituită în 1972 de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (ONU) pentru celebrarea Conferinţei "Ecologia Umană" de la Stockholm şi reprezintă elementul cel mai important al "Programului pentru Mediu" al Naţiunilor Unite (UNEP). Sloganul din acest an este "Seven Billion Dreams. One Planet. Consume with Care".
Mai multe detalii despre eveniment sunt disponibile pe https://www.facebook.com/Natura.Fest.
NATURA Fest este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin creart - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, în parteneriat cu Asociaţia pentru Cultură Urbană şi Mediu şi cu sprijinul Administraţiei Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Cum l-a despărțit Gianina, mama copilului, pe Pescobar de iubită. 'Îl manipulează!' + Pe ce cheltuie banii afaceristului
CANCAN.RO
Mai rar așa ceva! Unde și-a lăsat parcată mașina un șofer de TESLA din București, în Cluj-Napoca
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:24
Consumul de droguri, responsabil pentru 20% din accidentele rutiere din Franţa
-
astăzi, 11:24
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1073. Serviciile digitale ale Gazprom, perturbate de serviciile de informaţii militare ucrainene / Transporturile de petrol suspendate în portul rusesc Ust-Luga după un atac cu drone