Prima pagină » Life-Inedit » Matthew McConaughey, premiat de Cinemateca Americană

Matthew McConaughey, premiat de Cinemateca Americană

Actorul Matthew McConaughey a fost premiat, marţi, cu premiul Cinematecii Americane, în semn de recunoaştere a contribuţiei sale în domeniul cinematografiei, în cadrul unei gale organizate la hotelul Beverly Hilton din Hollywood.
Matthew McConaughey, premiat de Cinemateca Americană

Actorul american Matthew McConaughey, în vârstă de 44 de ani, a fost omagiat, marţi seară, la ediţia din acest an a galei Cinematecii Americane, organizată la Hollywood (Los Angeles), unde a primit premiul acestei organizaţii ca recunoaştere a contribuţiei sale în domeniul cinematografiei, potrivit contactmusic.com.

În discursul de acceptare, McConaughey a împărtăşit unele dintre lecţiile învăţate în cele două decenii de prezenţă în industria filmului.

„În primul rând, acelaşi scenariu cu 10 milioane de dolari lângă el este mai amuzant decât cu doar un milion de dolari ataşat”, a spus actorul.

„Trebuie să te pregăteşti, structura aia te ajută să joci”, a adăugat vedeta, care a povestit cum, odată, nu a citit scenariul până nu a ajuns pe platoul de filmare. „Atunci am aflat că era un monolog de două pagini în spaniolă”, a declarat McConaughey, care a recunoscut că îi place să îşi ia copiii cu el pe platoul de filmare, deşi înainte de a fi tată considera că nu este o idee bună.

Gala Cinematecii Americane obişnuieşte să includă şi momente în care premianţii sunt în vizorul glumelor. În cazul lui McConaughey, cariera sa de actor de comedii romantice din anii 1990 – 2000 a fost subiectul preferat.

„(Matthew McConaughey, n.r.) nu este doar un chip drăguţ. Are şi un trup fierbinte!”, a glumit gazda evenimentului, vedeta TV Jimmy Kimmel. Actriţele Kate Hudson şi Reese Witherspoon l-au imitat, de asemenea, pe actorul omagiat.

Printre actorii care au primit premiul Cinematecii Americane în trecut se numără Matt Damon, Robert Downey Jr. şi Samuel L. Jackson.

Anul trecut, premiul Cinematecii Americane i-a revenit producătorului de film Jerry Bruckheimer.

Matthew McConaughey a devenit cunoscut în 1993, după rolul din comedia „Marea ameţeală/ Dazed and Confused”, construindu-şi ulterior o carieră strălucitoare la Hollywood, cu filmele „Eu cu cine mă mărit?/ The Wedding Planner”, „Cum să scapi de un tip în 10 zile/ How To Lose A Guy In 10 Days”, „Sahara” şi „Aurul nebunilor/ Fool’s Gold”. Actorul american a putut fi văzut în 2009 pe marile ecrane în comedia romantică „Fantomele fostelor iubite/ Ghost of Girlfriends Past” şi a jucat rolul principal în drama „Avocatul din limuzină/ The Lincoln Lawyer”, care a avut premiera în 2011. În ultimii ani, actorul american s-a remarcat în filmele „Băiatul cu ziarele/ The Paperboy” şi „Mike meseriaşu’/ Magic Mike”, iar printre cele mai recente roluri ale sale se numără cele din „Dallas Buyers Club”, de Jean-Marc Vallée, care i-a adus un premiu Oscar pentru interpretare, şi „Lupul de pe Wall Street”.