Prima pagină » Life-Inedit » Cuplul Jolie-Pitt a cumpărat un castel în Franţa

Cuplul Jolie-Pitt a cumpărat un castel în Franţa

Actorii Brad Pitt şi Angelina Jolie au cumpărat, pentru suma de 35 de milioane de lire sterline (44 de milioane de euro), un castel pe Riviera Franceză, potrivit presei britanice, informează dailymail.co.uk.
26 mai 2008, 11:59, Life-Inedit

Locuinţa cu 25 de dormitoare a fost cumpărată împreună cu un şanţ de fortificaţii, o vie, o livadă de măslini, ponei, un lac şi pădure.

Potrivit sursei citate, cuplul speră să se mute până la începutul lunii august, când Angelina va naşte gemeni.

Potrivit unor surse apropiate cuplului, proprietatea se numeşte Chateau Miraval şi este situată într-un sat mic numit Brignol, în Var, în apropiere de Aix en Provence.

Cuplul va avea câţiva vecini celebri, printre care se numără Bono şi The Edge de la trupa de rock U2. Tot în sudul Franţei locuieşte şi un alt prieten al lui Brad Pitt, Johnny Depp, împreună cu iubita sa, Vanessa Paradis, şi cei doi copii ai lor.

Angelina Jolie a declarat în urmă cu câteva săptămâni că este posibil să aleagă Franţa pentru a da naştere gemenilor, ca un tribut adus mamei şi bunicii ei de origine franceză.

Jolie s-a aflat în ultimele două săptămâni la Cannes unde a promovat două filme, lungmetrajul animat "Kung Fu Panda", proiectat în afara competiţiei, şi "The Exchange", de Clint Eastwood, care ar putea să-i aducă o nominalizare la premiile Oscar de anul viitor.