Prima pagină » Life-Inedit » Primul muzeu al mahmurelii din lume a fost deschis. Cum se pot distra vizitatorii după o noapte de pomină. VIDEO

Primul muzeu al mahmurelii din lume a fost deschis. Cum se pot distra vizitatorii după o noapte de pomină. VIDEO

Un student din Zagreb a deschis primul muzeu din lume dedicat mahmurelii, o idee pe care a avut-o într-o noapte în care a petrecut cu prietenii, relatează CNN.
Primul muzeu al mahmurelii din lume a fost deschis. Cum se pot distra vizitatorii după o noapte de pomină. VIDEO

Rino Dubokovic, student la Universitatea din Zagreb, Croaţia, este cel care a creat primul muzeu al mahmurelii din lume, unde sunt expuse toate amintirile rămase după o noapte de petrecut, relatează CNN.

La Muzeul Mahmurelii din Zagreb, vizitatorii pot vedea obiecte pe care oamenii le-au găsit inexplicabil asupra lor, a doua zi după o noapte în care au consumat prea mult alcool.

De asemenea muzeul pune la dispoziţie o cameră interactivă unde cu ajutorul unor ochelari virtuali care simulează beţia, curioşii îşi pot testa reflexele.

În incinta muzeului există şi un spaţiu de socializare unde vizitatorii îşi pot împărtăşi cele mai interesante întâmplări din timpul mahmurelii.

Muzeul dispune şi de un magazin cu suveniruri unde publicul poate găsi jocuri populare, adaptate pe tema mahmurelii.

Tânărul a afirmat că acest muzeu nu a fost creat în scopul glorificării excesului de alcool, ci pentru a reprezenta prin intermediul obiectelor experienţa de a fi mahmur.

Dubokovic doreşte să extindă muzeul din stadiul de proiect temporar la cel de instituţie permanentă.