Prima pagină » Life-Inedit » „Oră de vârf 3”, lider în box office

„Oră de vârf 3”, lider în box office

A treia parte a seriei "Oră de vârf", cu Chris Tucker şi Jackie Chan în rolurile principale, s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american la sfârşitul săptămânii trecute, după ce a obţinut încasări de 50,2 de milioane de dolari de vineri până duminică, transmite AFP.
13 aug. 2007, 10:44, Life-Inedit

"Ultimatumul lui Bourne", cu Matt Damon în rolul principal, bazat pe un bestseller scris de Robert Ludlum, a coborât pe locul al doilea, după ce a obţinut încasări de 33,6 de milioane de dolari la sfârşitul săptămânii trecute.

Pe locul al treilea în box office-ul nord-american s-a situat "Simpsonii – filmul", adaptare pentru marele ecran a celebrelor aventuri ale lui Homer, Marge, Bart, Lisa şi Maggie Simpson, arhetipurile americanilor de condiţie medie, care a obţinut încasări de 11,1 milioane de dolari.