Joe Cocker A MURIT. Cântăreţul britanic avea 70 de ani

Publicat: 22 12. 2014, 20:20
Actualizat: 22 10. 2021, 20:26

Cântăreţul britanic, al cărui nume oficial este John Robert Cocker, a decedat la vârsta de 70 de ani, din cauza complicaţiilor generate de un cancer pulmonar.

Joe Cocker s-a născut în localitatea britanică Sheffield, dar înaintea vârstei de 30 de ani s-a mutat în Statele Unite. A devenit celebru în anul 1964 şi a produs 40 de albume.

A fost distins cu Premiul Grammy în anul 1983, pentru melodia „Up Where We Belong”, interpretată în duet cu Jennifer Warnes.