Exact la miezul nopţii, Elena Băsescu a sosit pe terasa hotelului din Costineşti unde se desfăşoară Şcoala de vară a OT PDL, unde era aşteptată de câţiva tineri democrat-liberali. Îmbrăcată complet în negru, ea a descins, împreună cu tinerii PDL şi înconjurată de un grup de ziarişti, într-o discotecă din staţiune.
Recunoscută de toţi tinerii din discotecă, Elena Băsescu a fost rapid înconjurată de grupuri de admiratori, care îi cereau continuu să facă fotografii cu ei. Obişnuită cu astfel de solicitări, fiica preşedintelui le zâmbea tuturor, amabilă, fără să refuze nicio cerere.
Excesiv de respectuoşi, unii dintre tinerii din discotecă îi sărutau mâna Elenei Băsescu, după ce făceau poze cu ea.
În cele câteva ore cât a rămas în club, fiica preşedintelui nu a dansat deloc, ea preferând să stea la masă alături de colegii din conducerea OT PDL.
Elena Băsescu nu a fost, însă, singura atracţie a serii, în discoteca din Costineşti. Într-un alt separeu se afla luptătorul K1 Tolea Ciumac, şi el asaltat de bliţurile curioşilor. Îmbrăcat într-un simplu trening, el a urmărit-o admirativ pe Elena Băsescu tot timpul cât ea a făcut poze cu tinerii din discotecă.
Mulţi dintre ei îşi făceau fotografii cu liderul OT PDL, apoi cu luptătorul K1, după care plecau către ringul de dans, privind pozele.
După câteva ore în care a zâmbit tuturor tinerilor din discotecă, Elena Băsescu a plecat spre hotel, în aşteptarea unei alte zi de Şcoală de vară a OT PDL.