Barbie împlineşte 61 de ani. Prin câte transformări a trecut de-a lungul timpului una dintre jucăriile preferate ale copiilor
Păpuşa Barbie a fost lansată pe data de 9 martie 1959, la târgul american de jucării din New York.
Având o înălţime de 11 centimetri, păr lung şi blond, Barbie este prima păpuşă produsă în masă în Statele Unite ce arată ca un adult.
La doi ani după ce a fost fabricată, păpuşa a primit şi un partener, pe Ken.
De-a lungul timpului, Barbie a generat vânzări uriaşe, dar şi controverse. Unii dintre criticii păpuşii susţin că toate ţinutele lui Barbie şi casele de vis ale acesteia au încurajat copiii să fie materialişti.
Cele mai multe controverse le-au generat însă talia minusculă, sânii mari ai păpuşii şi, în general, aspectul perfect al acesteia.
Mulţi critici sunt de părere că păpuşa le-ar fi oferit fetiţelor un exemplu ireal. Încercând să o copieze, acestea au dezvoltat atitudini nesănătoase.
În ciuda criticilor, peste un miliard de păpuşi Barbie au fost vândute în întreaga lume, din 1959 până acum, iar Barbie este un simbol la nivel global.