Prima pagină » Life-Inedit » Fiica chitaristului The Edge de la U2 a avut cancer

Fiica chitaristului The Edge de la U2 a avut cancer

Morleigh Steinberg, soţia chitaristului The Edge - membru al trupei irlandeze U2 -, a vorbit pentru prima dată despre iadul prin care a trecut cuplul atunci când fiica lor a fost diagnosticată cu leucemie, relatează contactmusic.com.
Fiica chitaristului The Edge de la U2 a avut cancer

Soţia starului, Morleigh Steinberg, a spus că s-a simţit devastată când medicii au diagnosticat-o pe Sian, în prezent în vârstă de 13 ani, cu boala fatală, în 2006.

„Am fost în stare de şoc, după care nu am făcut decât să supravieţuim. Totul este un iad, dar în acelaşi timp trebuie să rămâi optimist şi să trăieşti. Trăieşti din plin, pentru că apreciezi mai mult viaţa”, a declarat ea.

Trupa U2 şi-a amânat o serie de concerte din turneul Vertigo după ce chitaristul, pe numele său adevărat David Evans, a primit trista veste.

Fiica lui The Edge a făcut tratament în clinici din Los Angeles şi Dublin, iar în prezent trece printr-o perioadă de recuperare. Steinberg a mai spus că fetiţa a învins boala şi că se simte bine.

Chitaristul The Edge face parte din trupa U2, alături de Bono (voce şi chitară), Adam Clayton (chitară bas) şi Larry Mullen Jr. (tobe şi percuţie). Trupa a câştigat de-a lungul anilor 22 de premii Grammy şi a vândut peste 150 de milioane de albume.