Băsescu merge la mare de 1 Mai

Publicat: 30 04. 2008, 15:01
Actualizat: 06 11. 2012, 08:53

Potrivit primarului oraşului Mangalia, Zamfir Iorguş, preşedintele Băsescu era aşteptat să ajungă la vila de protocol de la Neptun în jurul orei 12.00 şi va rămâne pe litoral până duminică, 4 mai.

Traian Băsescu a venit în fiecare an pe litoral de 1 Mai, de la preluarea mandatului de şef al statului, iar în cele câteva zile libere merge să se plimbe şi să se întâlnească cu turiştii din staţiuni.

Preşedintele s-ar putea întoarce la Mangalia în 18 mai, fiind invitat de oficiliatăţile locale, alături de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru că aici va fi adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Panaghia Kato Xenias din Grecia.