"Muzica românească veche, nu cea produsă astăzi de tinererii solişti, este una din marile mele plăceri, fie că vorbim de Dan Spătaru, de Corina Chiriac, de Mirabela Dauer, de Constantin Drăghici, dacă vi-l aduceţi aminte, şi chiar de sensibila, extraordinar de sensibila Mihaela Mihai", a spus Traian Băsescu.
El a adăugat că Angela Similea a fost unul din episoadele fericite ale generaţiei sale.
"În mod egal ascult cu plăcere ABBA, Boney M, nu mai vorbim de Beatles, Celentano. Era un cântrăreţ, un solist italian despre care acum, dacă vorbeşti cu cineva, foarte puţini îşi aduc aminte, se numea Luigi, şi îmi aduc aminte o melodie formidabilă", a spus Băsescu
El a mai spus că nu-i poate scoate "din listă" pe Rolling Stones, adăugând că i-a plăcut şi formaţia ungurească Lokomotiv GT.
Pe de altă parte, Băsescu a spus că a a avut momente de nostalgie pe vremea când era căpitan de navă, se afla pe mare şi s-au născut cele două fete ale sale.
Potrivit acestuia, adevăratele "momentele de cumpănă" din viaţa sa au fost cele în care nava pe care o conducea "a luat foc", era bombardată de iranieni, se afla în plină furtună sau i se oprise motorul principal când se afla într-o strâmtoare, în Italia.
El a spus că a scăpat din aceste momente pentru că a fost un căpitan de navă foarte bine pregătit profesional, despre care echipajul spunea că este aspru cu cei care nu respecă regulamentele, dar că reuşea de fiecare dată să aducă vaporul la ţărm.
Băsescu a mai spus că îşi iubeşte ţara pentru că este cea în care s-a născut, iar "fiecare metru de pământ aminteşte se sângele străbunilor", pentru că este frumoasă "cum nu sunt multe în lume", pentru că "uneori este imprevizibilă" şi pentru că aici este viitorul copiilor săi.