Trupele Kraak & Smaak şi Şuie Paparude se alătură line up-ului festivalului Beck’Sperience
Avându-i în componenţă pe Oscar De Jong, Mark Kneppers şi Wim Plug, Kraak & Smaak a pornit iniţial ca un proiect de studio în anul 2003, urmând să devină în scurt timp una dintre cele mai cunoscute trupe live de pe scena dance. Varianta live a formaţiei este completată de Ro Kram (baterie şi voce), Rose (voce) şi Marc Baronner (chitară bass).
După lansarea albumului de debut, "Boogie Angst", Kraak & Smaak a susţinut peste 200 de show-uri live în toată lumea: a cântat ca opening act pentru Faithless, în turneul lor european, a fost prezentă la cele mai cunoscute festivaluri din SUA, precum Coachella Festival, SXSW Festival, Miami Winter Music Conference, şi a dominat atât Coasta de Est cât şi Coasta de Vest cu spectacole în cadrul cărora a apărut ca şi cap de afiş.
Considerată a fi cea mai bună trupă de muzică electronică din România, Şuie Paparude este formata în prezent din Mihai Câmpineanu "Michi", Mihai Dobre "Hauteculture" şi Cezar Stănciulescu "Junkyard". Grupul s-a format iniţial în anul 1993, având o componenţă dar şi un stil total diferite faţă de cele de acum, Junkyard fiind cooptat abia în anul 2002, după colaborări cu diferiţi artişti autohtoni, precum DJ Vasile şi DJ Niky4.
Potrivit organizatorilor, Emag!c Entertainment şi Beck’s, acesta este primul festival cross-over indoor din România, ce se anunţă a fi doar primul dintr-o lungă serie.
Biletele pentru Beck’Sperience costă 50 de lei în pre-sale şi au fost puse în vânzare joi, în reţeaua magazinelor Diverta şi pe www.myticket.ro. În ziua evenimentului, la intrare, acestea vor putea fi achiziţionate la preţul de 65 de lei.