Sore din Pariu cu Viaţa apare în primul ei pictorial glossy, în revista InStyle

Publicat: 08 11. 2012, 13:59
Actualizat: 27 06. 2013, 07:03

Despre experienţa ei de până acum şi despre cum i s-a schimbat viaţa de când a luat rolul din Pariu cu Viaţa, Sore povesteşte în InStyle: ”Eu am terminat Regie de Film la Hyperion. Voiam să devin regizor şi atunci mi-am zis că ar fi bine să fac şi cursuri de actorie, ca să înţeleg mai bine actorii. Atunci am fost şase luni la Şcoala de Actorie a lui Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă. (…) Iar primul casting la care am fost a fost cel pentru Pariu cu Viaţa şi aşa am luat rolul. Şi de atunci mi s-a schimbat viaţa!”

InStyle a întrebat-o pe Sore daca e chiar îndrăgostită de Rafa, iar ea afirmă cu tărie că răspunsul este da. ”Poate pare ciudat fiindcă el este mai mic, abia face 20 de ani. Ne-am cunoscut la casting, apoi am devenit prieteni.” Sore povesteşte în continuare: “N-a fost nimic romantic între noi, până anul acesta în iunie… Mi-a luat ceva timp să-l accept pentru că iniţial nu voiam nici în ruptul capului să am o relaţie cu un băiat mai mic decât mine.(…) Mi-a oferit un echilibru. În această perioadă a vieţii mele eu muncesc foarte mult, şi el este acolo să mă susţină şi să mă ajute.”

Cei doi locuiesc împreună de cinci luni, iar Sore mărturiseşte în paginile InStyle că părinţii lor sunt de acord. Cu atât mai mult cu cât ea de la 17 ani nu mai stă cu ei: “Asta s-a întâmplat fiindcă ai mei locuiesc în Corbeanca, iar mie îmi era greu să ajung în fiecare zi la liceu. Atunci când ei s-au mutat acolo, eu rămas în apartamentul părinţilor din Bucureşti.”

Iar despre şansele pe care le dă relaţiei cu Rafa, Sore afirmă în InStyle că nu s-a cuplat cu gândul că se vor căsători şi vor avea doi copii: “sunt în relaţia asta acum pentru că asta simt, dar atâta timp cât va dura, va fi o relaţie sinceră. Nu aş putea niciodată, ţi-am zis, să fiu cu cineva doar pentru proiect. (…) Nu-mi plac dulcegăriile. Sarea şi piperul relaţiei noastre sunt certurile, şi ne certăm în fiecare zi, din toate mărunţişurile casnice! ”

Aflaţi mai multe din noul număr al revistei InStyle !