Conform unor surse din Poliţie, accidentul a avut loc la intersecţia dintre străzile Ţebei şi Octavian Goga, din municipiul Cluj-Napoca.
Potrivit surselor citate, actorul, care îşi conducea maşina, nu ar fi acordat prioritate unui autoturism care se deplasa pe un drum cu prioritate.
În urma coliziunii, actorul nu a fost rănit, însă trei persoane aflate în maşina lovită de acesta, şoferul şi doi pasageri, au fost accidentate uşor.
În urma alcooltestului, a rezultat că actorul nu consumase alcool.
Aceleaşi surse susţin că cele trei persoane rănite, care se aflau în autoturismul lovit de actor, au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU) 1 din Cluj-Napoca, ele având răni uşoare.
Este vorba despre conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 29 de ani, şi de cei doi pasageri, un bărbat de 28 de ani şi o femeie de 29 de ani.
Ambii şoferi implicaţi în accident vor fi duşi la Institutul de Medicină Legală pentru recoltarea de probe biologice.