Beckham şi-a tatuat pe antebraţ imaginea soţiei sale

Fotbalistul echipei Los Angeles Galaxy, David Beckham, a plătit 3.360 de euro pentru a-şi tatua pe antebraţul stâng imaginea soţiei sale Victoria, care apare ca un înger dezbrăcat, informează presa engleză.

Urmărește
24 afișări
Imaginea articolului Beckham şi-a tatuat pe antebraţ imaginea soţiei sale

Beckham şi-a tatuat pe antebraţ imaginea soţiei sale

Imaginea de pe braţul lui Beckham este o copie a fotografiei preferate a fotbalistului cu soţia sa, apărută în urmă cu patru ani în revista Pop. Tatuajul a fost realizat de Louis Malloy.

Acesta este al 11-lea tatuaj al lui David Beckham, care mai are pe corp, între altele, numele Victoriei şi ale celor trei copii ai lor: Brooklyn, Romeo şi Cruz.

Potrivit Daily Star, fotbalistul intenţionează să "facă un Prison Break", adică să se tatueze din cap până în picioare, cu imagini inspirate de îngeri. Beckham, care este fan al serialului Prison Break, se află în prezent în Brazilia, pentru a-şi lansa a treia academie de fotbal.

"David adoră noul tatuaj pentru că o reprezintă pe Victoria. El crede că ea este un înger şi de aceea Victoria apare în tatuaj printre stele", a declarat un prieten al cuplului David şi Victoria Beckham.

Actorul Wentworth Miller, care joacă rolul Michael Scofield în Prison Break, a declarat că nu îl invidiază pe fotbalist pentru planul de a se tatua pe tot corpul. "Cred că ideea lui de a-şi uni tatuajele va funcţiona, dar nu îl invidiez. Este multă muncă şi multă durere", a spus Miller, care în serial apare cu corpul acoperit cu tatuaje.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici