Surse au precizat că Jamie Spears intenţionează să ceară unui judecător să revizuiască prevederile deciziei în urma căreia Britney Spears a fost plasată sub curatela sa, el preluând, totodată, şi rolul de administrator al averii cântăreţei. Judecătorul va stabili ulterior dacă Britney Spears va putea să îşi recapete controlul asupra averii şi vieţii sale.
Potrivit aceloraşi surse, Jamie Spears consideră că fiica sa este deja pregătită să se descurce singură în viaţă. Plasarea sub curatelă a lui Britney Spears a avut loc în februarie 2008, acest lucru ajutând-o foarte mult pe cântăreaţă să îşi pună ordine în viaţă.
Dacă nu ar fi existat acest nou turneu mondial, judecătorul ar fi putut să decidă deja încetarea înţelegerii prin care Jamie a fost numit administratorul averii cântăreţei, având în vedere progresele notabile înregistrate de aceasta în ultimele luni. Însă, potrivit contractului, această înţelegere este valabilă până la încheierea turneului mondial al artistei americane.
Precedentul turneu susţinut de Spears a avut loc în 2004, iar ulterior presa internaţională s-a concentrat mai degrabă asupra problemelor din viaţa personală a lui Britney decât asupra carierei ei. Vedeta s-a căsătorit, a născut doi copii, a divorţat, a fost internată în spital pentru evaluare psihiatrică după o serie de căderi nervoase.
Însă anul 2008 a însemnat revenirea lui Britney Spears, care a reuşit să îşi reabiliteze imaginea şi să îşi relanseze cariera muzicală. Cel mai recent album, "Circus", care include hitul "Womanizer", s-a vândut deja în peste 1,3 milioane de exemplare, de la lansarea lui, în decembrie 2008.