Berea produsă în urmă cu 86 de ani pentru încoronarea anulată a lui Edward al VIII-lea este scoasă la licitaţie
Edward al VIII-lea a urcat pe tronul Marii Britanii în ianuarie 1936, după moartea tatălui său, George V. Dar a abdicat în luna decembrie a aceluiaşi înainte de încoronare, pentru a se putea căsători cu Wallis Simpson.
Prin urmare, „Coronation Ale”, făcută pentru a sărbători încoronarea sa nu a fost niciodată vândută – şi a fost descoperită abia 75 de ani mai târziu, când se lucra în 2011 în pivniţele fabricii de bere Greene King din oraşul Bury St Edmunds din sud-estul Angliei.
Mai multe lăzi cu bere vor fi scoase la licitaţie de către compania de pub-uri pe 5 mai, cu o zi înainte de încoronarea regelui Charles al III-lea , pentru a comemora această ocazie, a spus Greene King într-un comunicat de presă marţi.
Încasările din vânzare vor merge către organizaţia de caritate The Prince’s Trust, care a fost fondată de Rege pentru a sprijini tinerii din comunităţile defavorizate, scrie CNN.
„Este absolut fascinant că aceste beri au stat în pivniţă de 86 de ani, fiind iniţial preparate pentru a sărbători Încoronarea lui Edward al VIII-lea pe 12 mai 1937”, a spus Kate Williams, istoric regal şi autoare care lucrează cu Greene King pentru a căuta în istoria încoronării anulate.
Ea a adăugat că „existau deja îndoieli în mintea lui” când Edward l-a succedat pe tatăl său în 1936, datorită relaţiei sale cu Simpson.
„Pregătirile elaborate pentru încoronare au durat peste un an pentru a fi aranjate, dar până când a avut loc evenimentul, el a abdicat deja, părăsind ceremonia, iar aceste beri de sărbătoare au rămas”, a spus Williams.
Berea la acea vreme avea 12% ABV (Alcool în volum) şi era făcută folosind hamei şi orz englezesc pentru a-i conferi o aromă bogată de fructe, potrivit fabricii de bere.