Prima pagină » Life-Inedit » Beyonce, într-un nou videoclip provocator: Lenjerie cu imprimeu de leopard şi outfituri transparente – VIDEO

Beyonce, într-un nou videoclip provocator: Lenjerie cu imprimeu de leopard şi outfituri transparente – VIDEO

Beyonce este o cântăreaţă care a şocat mereu cu videoclipurile ei şi ultima ei apariţie nu face excepţie. În clipul piesei "1+1" vedeta apare îmbrăcată sumar, într-o serie de ipostaze provocatoare.

Beyonce a declarat că piesa este favorita ei de pe cel mai recent album, „4”. „1+1” nu este un single, ci unul dintre numeroasele videoclipuri care vor fi lansate pentru a spune povestea albumului, susţin reprezentanţii casei de discuri Columbia, relatează dailymail.co.uk.

Beyonce Knowles a devenit celebră la sfârşitul anilor ’90 în calitate de membră a Destiny’s Child, unul dintre grupurile feminine cu cele mai mari vânzări de discuri din lume. În 2003, în timpul unei pauze din cariera trupei Destiny’s Child, Beyonce a lansat primul ei album solo, intitulat „Dangerously in Love”, care conţine două dintre hiturile artistei, „Crazy in Love” şi „Baby Boy”. Discul a devenit un album de succes al anului şi a fost recompensat cu cinci premii Grammy.

După desfiinţarea trupei Destiny’s Child, în 2005, Beyonce a lansat un al doilea album solo, intitulat „B’Day”, în anul 2006. Albumul a debutat pe prima poziţie în topul Billboard şi a inclus piese de mare succes precum „Déjà Vu”, „Irreplaceable” şi „Beautiful Liar”. Cel de-al treilea album de studio al cântăreţei, „I Am… Sasha Fierce”, lansat în noiembrie 2008, conţine hitul „Single Ladies (Put a Ring on It)” şi i-a adus artistei alte şase premii Grammy.

De altfel, Beyonce este una dintre cântăreţele recompensate cu cele mai multe premii Grammy, primind 16 astfel de trofee – trei ca membră a grupului Destiny’s Child şi alte 13 în calitate de artistă solo.

Cel de-al patrulea album al artistei, „4”, a fost lansat în luna iunie.